PLOAIA DE STELE
– Luchița, micul dejun. – Infirmiera a adus căruciorul în salon. Ana și-a întredeschis ochii și s-a întors cu greu spre ușă.
– Nu vreau. Mulțumesc. – A răspuns ea.
– Haide, haide, domnișoară, aveți nevoie de putere. – Îndată după infirmieră a intrat în salon și doctorul.
Ana tăcea. Infirmiera a pus repede farfuria cu terci și paharul cu ceai pe noptieră și a șoptit:
– Mănâncă, hai, domnul Andrei are dreptate. – Și a plecat în grabă.
– Cum e dispoziția? Primăvăratică? – Andrei a zâmbit cald.
– Nici vorbă. – A răspuns Ana cu un oftat și s-a întors spre fereastră.
– E de bine. – Neținand cont de tonul pacientei, a continuat doctorul. – Operația e programată pentru mâine. – A spus el serios.
– Cresc șansele? – A întrebat Ana, întorcându-se spre el.
– Fără îndoială. Deși despre o recuperare completă, încă nu putem vorbi. – A admis Andrei.
– O să pot să merg? – S-a îngrijorat Ana.
– Nu vreau să dau speranțe deșarte… – A răspuns Andrei după o pauză. – Dar e necesar să folosim toate șansele.
– Am înțeles… – Ana s-a întors iarăși. N-a auzit când a plecat Andrei. Nici măcar nu a auzit cum ciripeau deja păsările de primăvară afară.
Accidentul a fost teribil. Prietena Anei, Irina, era la volan. În încercarea de a evita impactul cu mașina din față, Irina a tras brusc de volan, mașina a derapat pe drumul alunecos și lovirea a fost inevitabilă. Impactul principal a fost pe partea pasagerului. Ana și-a revenit în simțiri doar în spital. A aflat mai târziu că Irina suferise mai puțin, cu o mână ruptă și o comoție cerebrală. Ana avea câteva coaste fracturate, un picior rupt deschis și, cel mai grav, coloana afectată. Prognosticurile nu erau deloc optimiste, șansele ca Ana să mai meargă iar erau minime. Poate altcineva ar fi fost fericit că a scăpat cu viață, dar pentru Ana lumea s-a prăbușit. Dansul era totul pentru ea: viață, muncă, inspirație. Mișcarea era pentru ea ca aerul pentru alții. Iar acum ce?
Următorul șoc a fost reacția lui Mihai. Se vedeau deja de doi ani, și recent Mihai i-a cerut mâna. Două săptămâni în urmă când Mihai ședea aici, în salon, lângă Ana, ea a înțeles fără cuvinte că nunta nu va mai avea loc. Când Ana i-a povestit de prognosticul doctorilor, Mihai a stat mult timp pe gânduri, privindu-și picioarele, apoi i-a spus, parcă nesigur:
– Oricum, trebuie să te gândești la bine. Totul va fi în regulă.
În următoarele trei zile, nu a mai venit. A urmat un mesaj scurt de la el: „Iartă-mă. Nu pot să fac asta.” S-a rupt ultima fărâmă de speranță în Ana. Nu mai plângea, cu privirea goală se uita la tavanul alb, imaginându-și cum acesta se va prăbuși peste ea și totul se va termina.
Mama, mângâindu-i mâna, încerca s-o liniștească, să-i zâmbească, repetând că nu totul e pierdut, că trebuie să lupte, că vor lupta împreună. Dar Ana vedea că ochii mamei erau roșii de lacrimi, pe care le vărsase după ce pleca din salon. Andrei, medicul ei curant, tot repeta că trebuie să lupte.
– De ce? – A întrebat Ana odată.
– Ca să fii fericită. – I-a răspuns simplu Andrei.
– Niciodată nu voi mai fi fericită. – Ana i-a răspuns. Andrei a privit-o atent:
– Vei fi. Dar asta depinde mai mult de tine decât de alții. N-am o experiență prea mare, dar știi, am întâlnit oameni care au depășit imposibilul, lăsând în saloane boli necruțătoare, pentru că își doreau să trăiască, să se bucure de viață, să fie fericiți.
Ana n-a răspuns. Nu voia să mai trăiască. Nu așa. Și ce fericire ar putea fi? – l-ar fi întrebat pe doctor, dar a ales să nu continue discuția. În definitiv, la medici, probabil, așa se obișnuiește, să încurajezi pacienții.
– Nu dormi? – Andrei a deschis ușor ușa, lăsând o rază de lumină în cameră.
– Nu dorm. – A răspuns Ana, neobservând că doctorul i se adresa cu “tu”.
– Ești îngrijorată? – A întrebat el, așezându-se pe un scaun la fereastră.
– Nu. – Ana a ridicat din umeri.
– Poți să-ți imaginezi că nu a fost niciun accident. Și că acum au trecut zece ani. Cum ar fi fost viața ta? – A întrebat Andrei, privind pe geam.
– Nu știu. Poate că aș mai fi performat. Sau poate că nu, și-mi duceam fata la dansuri. – Ana a zâmbit ușor, dar apoi și-a amintit că nunta ei nu a avut loc. – Știi, el m-a părăsit. Imediat ce a aflat, m-a lăsat.
– Cine? – Andrei își dăduse seama deja. – Crezi că te iubea?
– Nu știu. – Ana a ridicat din umeri din nou. – Poate că doar în filmele romantice, iubești atât de mult încât ești gata să mergi după cineva prin foc și ape, iar în viața reală, doar promit să-ți dea o stea de pe cer, dar în fapt… – Ana s-a oprit. Andrei era totuși bărbat. Destul de tânăr și chipeș, cum tocmai a realizat Ana. Probabil că el avea o soție sau o prietenă și se poartă diferit cu ea. Cu siguranță, el n-ar fi renunțat într-o astfel de situație. Vine chiar și acum, susținând-o pe ea, o persoană complet necunoscută.
– Bine, Luchița, dormi. Vor fi și stele pentru tine. – Andrei a ieșit. Ana a privit pe geam. O bucată de cer plin cu stele era, într-adevăr, vizibilă. “Ce bine-ar fi să cadă acum o stea” – a gândit Ana, dar stelele nu cădeau, cel puțin nu până când Ana a adormit.
– Cum te simți? – Andrei stătea în fața patului Anei. – Domnul Mihai mi-a spus că operația a decurs bine.
– Probabil că da. Deși nu-mi simt picioarele. – Ana a oftat.
– Uite ce ți-am adus. – Andrei i-a întins o cutiuță mică Anei. Ana a deschis-o și a zâmbit. Era plină cu confetti strălucitoare, bucăți mici de stele. – Dacă depui efort, vei ajunge chiar la stelele adevărate pe jos. – A promis doctorul.
Reabilitarea a fost lungă, obositoare și, cum i se părea Anei, fără rezultate. Acum, Ana îl numea și ea simplu pe Andrei. Ei vorbeau ca prieteni vechi, discutau despre diverse subiecte. Andrei știa cum s-o distragă pe Ana de gândurile negre și chiar începea să creadă vorbele lui că eforturile nu vor fi în zadar.
– Cum e azi? – Andrei a intrat în salon după exercițiile zilnice ale Anei, timp în care asistenta încerca să dea viață picioarelor ei nemișcate.
– Nimic. – Ana și-a întins mâinile.
– Liliacul a înflorit. – I-a oferit o crenguță pufoasă Anei, Andrei. Ana a inhalat parfumul proaspăt și înțepător. Apoi, cu avânt de copil, a început să caute o floare cu cinci petale.
– Și aici nimic. – Ana a bufnit și și-a ridicat privirea.
– Dar aici? – Andrei i-a oferit Anei încă o cutiuță mică. Ea a zâmbit, așteptând altă porție de steluțe. Dar deschizând cutia, s-a oprit un moment. Într-un mic inel, sub razele soarelui, strălucea o altă stea – o pietricică mică.
– Vrei să fii soția mea? – A întrebat-o Andrei, când Ana și-a întors privirea de la inel spre el. Ana tăcea. Andrei a oftat emoționat și s-a așezat pe pat.
– Te-ai așezat pe piciorul meu… – A spus Ana încet. – Te-ai așezat pe piciorul meu! – A strigat cu emoție și a început să râdă. – Ai stat pe piciorul meu! Simt! Simt piciorul!
Andrei a sărit și a început să râdă și el. Și atunci Ana a izbucnit în plâns. Zâmbea, dar lacrimile îi curgeau pe obraji.
– Ce-i cu tine? Te doare? – A întrebat îngrijorat Andrei. Ana a dat din cap:
– Mai ții minte când am zis că niciodată nu voi mai fi fericită? Chiar credeam așa. Dar azi am atât de multă fericire dintr-odată. Dacă tu nu te-ai temut să-mi propui, cine știe cum va fi. Sincer să fiu, sper să nu te sperie că sunt o plângăcioasă? – Ana a râs din nou.
– Nimic nu mă sperie. – A răspuns Andrei, privind-o cu dragoste.
***
– Mamă, ai văzut? Am reușit! – Luchița a fugit la banca pe care stătea Ana.
– Sigur că am văzut. Am filmat tot ca să vadă și tata. Ești minunată. – Ana și-a îmbrățișat fiica.
– Doamna Marina a spus că voi dansa în centru. – S-a lăudat Luchița. – Asta înseamnă că dansez cel mai bine?
– Da. – A șoptit Ana și tot în șoaptă i-a dezvăluit fiicei un secret. – Dar sshh, dacă te mândrești, nu îți va mai reuși nimic. – Luchița a dat din cap înțelegătoare. – Acum, hai să ne pregătim, mergem să-l așteptăm pe tata la serviciu.
Au trecut zece ani. Ana nu a mai putut dansa pe o scenă mare, dar la propria nuntă a dansat destul de bine. Așa cum a remarcat Andrei, mai bine ca el. Drumul spre stele a fost lung pentru Ana, dar împreună cu Andrei au izbutit. Și ca să nu uite niciodată de asta, și să nu uite că trebuie să crezi în ce-i mai bun, să visezi, indiferent ce se întâmplă, Ana a propus să picteze tavanul dormitorului ca un cer înstelat. Andrei a fost de acord. Deschizând ochii dimineața, Ana știa sigur că poate atinge stelele, dacă își dorește cu adevărat. Orice stea, mereu și oricând.
