— Nu vrei să ajuți sora ta? Îi e greu după divorț, — o mustră mama.
Cele două surori ședeau la masa rotundă în casa mamei, ascultând-o pe Sanda Marinovna iscând nemulțumiri.
— Radu tău e un flecar adevărat! — spuse fără menajamente femeia. — Lucrează la șantier, dar aduce acasă mărunțiș!
— Mamă, pentru tine șase mii de lei nu mai sunt bani? — întrebă iritată fiica cea mică, Andreea.
— Mie îmi e indiferent. Important e să te poată întreține, — mormăi Sanda, strângând buzele cu nemulțumire.
— Și mă întreține, — se încruntă fata.
— Nu văd! Ieri mi-ai cerut împrumut cinci sute de lei, — aminti Sanda. — Dacă nu-ți permite să trăiești, despărțiți-vă! Caută pe cineva care poate! În plus, se vede din ochi că i-a sărit țeava…
— Mamă, cred că exagerezi, — interveni Gabriela, care tăcuse până atunci.
— Nu spun adevărul? Arată ca un măgar, roșcat și mai și șuieră, — rânji femeia, dând în ochi. — Meritai mai mult, Andreea. Până nu e prea târziu, divorțează!
— Mamă, Radu are mâini de aur. Și nu se bea apă după față, — continuă Gabriela, văzând presiunea asupra surorii. — Dacă tot măsori totul în bani, are apartament, mașină și o iubește pe Andreea.
Sanda încleștă buzele, privind cu dispreț pe fiica cea mare.
— Tu trăiești singură la treizeci de ani! Nu te băga unde nu te caută, — o tăie mama. — La patruzeci o să te agăți de oricine…
Andreea asculta în tăcere, privind mecanic de la una la alta.
— Îl lauzi… Un garsonieră într-un bloc sovietic, mașină de mâna a doua — rușine să le pomenești! — spuse Sanda cu aroganță.
— Andreea, tu ce crezi? — întrebă Gabriela.
— Nu știu… Poate mama are dreptate, — bolborosi fata, care inițial îl apărase pe soț, dar acum cedase. — Zice că trebuie să caut de lucru…
— Vezi?! — Sanda își încrucișă brațele. — Deja ajunge aici! Ce-o mai fi pe urmă?!
— De ce n-ar lucra Andreea? Puțini își permit să stea acasă. Mă mir că Radu n-a cerut-o mai devreme, — răspunse Gabriela.
— De ce-l aperi cu atâta zel? Ți-ai pus ochii pe el? — sâcâi mama.
— Mă tem că o să-i distrugi viața surorii mele cu presiunile tale, — explică calm Gabriela.
— Nu-i treaba ta! — răcni Sanda. — Andreea merită mai mult! Dacă te-ar iubi, n-ai duce lipsă. Și măcar să arate bine, dar nici măcar asta…
Andreea, cu gura căscată, absorbea fiecare cuvânt.
Predicile Sandei dădură roade. Curând, fata începu să-l critice pe Radu.
— Crezi că câștigi destul? — îl întrebă ea.
— Destul. De ce?
— Eu nu cred. Ar trebui să-ți cauți alt job, — clătină Andreea din cap.
— Altul? Sunt mulțumit, — răspunse el, încordându-se.
— Eu nu sunt! Garsoniera-i mică, mașina veche… Nici măcar că vecinii să ne invidieze…
— Ciudat… Până acum îți convenea, — murmură Radu.
— Nimic nu s-a schimbat, doar că văd lucrurile altfel. Înainte, dragostea îmi încețoșa mintea, — se justifică ea.
— Bine, — răspunse el, sperând să se liniștească.
Dar Andreea, îndemnată de Sanda, continuă să-l hărțuiască.
— Mă enervezi cu nemulțumirile tale! — izbucni Radu. — Am înțeles, dar nu pot să te ajut.
— Vreau un bărbat ambițios, nu un stagnat! — spuse Andreea posomorâtă.
— Îmi pare rău că nu-s așa! — răspunse el, deschizând dulapul cu hainele ei. — Fă-ți bagajul!
— Unde să mă duc? — se miră ea.
— Acolo unde vei avea apartament nou și mașină străină, — replică Radu. — Nu te voi ierta niciodată dacă rămâi cu un ratat ca mine. Sigur vei găsi pe cineva care să te îmbrace în mătase. Eu nu pot…
Prima care a aflat că Radu o dăduse afară pe Andreea fu Sanda.
— Nenorocit! Cine s-ar fi așteptat?! N-ar fi trebuit să te măriți cu el! — gemea ea, blestemând ginerele.
— Doar l-am rugat să se dezvolte, — plângea Andreea.
— E un prost! Vei găsi pe altul, iar el o să-și rodească unghiile de regret! — o mângâie Sanda.
Rămasă fără casă, Andreea se mută în camera ei din copilărie.
— Ce vei face acum? — o întrebă Gabriela, chemată de mamă.
— Nimic, — răspunse Andreea, cu ochii în telefon.
— Nu te gândești la un job? — sugeră Gabriela.
— De ce? O să găsesc pe cineva mai bogat, — replică ea pragmatic.
— Las-o în pace! A trecut prin atâta, — interveni Sanda.
Două luni, Sanda o ținu pe Andreea întreținută.
În cele din urmă, chemă pe Gabriela.
— Nu vrei să ne ajuți? — o mustră Sanda când aceasta sosi.
— Cu ce?
— Cu bani. Ne e greu.
— Cine te-a pus să o îmbolnăvești cu sfaturile tale? — o izbi Gabriela. — Dacă te-ai fi abținut…
— Cum îndrăznești?! — țipă Sanda, apucându-se de piept. — Radu e un lacheu! N-a meritat-o! Pleacă! Nu te mai vreau aici!
La zâmbet, Andreea ieși din cameră, înfiptă:
— Îl aperi pe cel care m-a dat afară?
— Tu eși vinovată! Ascultă mai puțin la mamă…
— Înveți pe alții, dar tu ești burlăcioasă! — o atacă Andreea.
Gabriela clătină din cap, părăsind casa în tăcere. Nici ea nu mai dorea legături cu ele. Nici ele cu ea.




