În timp ce se afla la maternitate, nora a aflat că soacra ei s-a mutat la ei „pentru câteva zile, să ajute cu nou-născutul”.
Tinerii părinți au fost îndepărtați imediat de bunica împlinită de lângă propriul copil.
Ajunsă acasă, Cristina a observat că scăunelul de scăldat și pachetul de scutece achiziționate de ea fuseseră mutate pe balcon.
— Ce bine că aveți băiețel! Visam de mult să numesc un fiu *Dragomir*! Măcar acum îmi veți face pe plac! — ciripea în telefon soacra Cristinei, Elena Vasilica.
— Doamnă Popescu, am ales deja numele. Va fi *Sergiu*. Sergiu Andrei sună perfect, — a încercat să explice Cristina uluită de sugestie.
— Iar nu mă asculți! *Sergiu*? Sunt ca găinații! Eu i-am găsit un nume puternic, iar tu faci mofturi? Egoistă ce ești! — s-a enervat soacra și a închis.
„Pe propriii fii i-a numit *Andrei* și *Cătălin*, dar pentru nepot nu-i mai bun decât *Dragomir*?” — se întreba Cristina amărâtă.
Când i-a povestit soțului despre discuție, Andrei a râs:
— Îți amintești visul tău cu peștele? Ce ai văzut în el?
***
Cristina și Andrei erau căsătoriți de peste un deceniu, dar copil le lipsea.
La început, cariera și achiziția apartamentului îi țineau ocupați, apoi călătoriile.
Când, aproape de treizeci, au decis să conceapă, au descoperit că nu era simplu.
Au început vizite nesfârșite la medici, analize și tratamente. Totul părea în regulă, dar sarcina întârzia.
La aniversarea a doisprezecea a nunții, Andrei a șters o lacrimă și a spus:
— Nu e să ne fie părinți. Dar te iubesc și vreau să îmbătrânesc alături de tine.
Exact o lună mai târziu, Cristina a avut un vis straniu: intra în baie și găsea în cadă un crap uriaș.
— Andrei, vino repede! Uite cine a apărut la noi! Cum de ai adus pește fără să mergi la pescuit? — a strigat ea… și s-a trezit.
Dimineața, pe drumul spre serviciu, i-a povestit visul soțului. Acesta a râs:
— Poate ar trebui să încep pescuitul, dacă visezi așa!
La pauza de ceai, Cristina a povestit visul colegelor.
Mariana, una dintre ele, a clipit misterios:
— Cristino, ai prins peștele! O să-l ții toată viața!
— Cum adică?
— Visul arată sarcină! Vezi că am dreptate!
Cristina a oftat. Dar calculând zilele, și-a dat seama că întârzia de cinci zile.
A doua zi, testul a confirmat sarcina.
Sarcină a decurs fără complicații, doar grețuri ușoare în primele luni.
Apoi, adevărata încercare a devenit soacra.
***
Elena Vasilica, femeie energică și nerăbdătoare după nepoți, a început să dea sfaturi necerute de la prima veste.
— Ai nevoie de cel puțin cincizeci de scutece de muselină! Și călcatul la temperatură maximă!
— Nu plănuiam să folosesc scutece clasice. Sunt bodiuri moderne…
— Pentru băieți, muselina e singura variantă! Vă învăț eu, altfel îi distrugi sănătatea!
— Bine, dar măcar să alegem culori neutre, — a cedat Cristina.
— Lasă pe mine!
Peste o săptămână, Elena a pus în fața nurorii un sac cu scutece:
— De ce te-ai duce prin magazine să iei bacterii? Uite ce materiale frumoase!
Cristina a desfăcut pachetele dezamăgită: toate erau viu colorate, cu ursuleți și mașini exagerate.
„Fie, nu merită scandal”, și-a spus.
La maternitate, a aflat că soacra se mutase la ei „temporar”.
Epuizată de naștere, n-a avut putere să conteste.
— Nu-l ții cum trebuie! Dă-mi-l să-ți arăt! — a intervenit Elena imediat ce au ieșit din spital.
Acasă, Cristina a descoperit că jilțul de scăldat fusese înlocuit cu o folie de cauciuc pe fundul căzii.
— Așa se scaldă copiii! Nu cu invenții riscante! — explica Elena turnând apă clocotită.
Băiatul plângea când bunica îl înfășa strâns în două scutece, ignorând protesturile:
— E frig pentru el! Lasă-l înfășat și cu căciuliță!
Noaptea a fost chinuitoare. Copilul se trezea mereu din cauza scutecelor ude. Dimineața, coșul de rufe era plin, iar părinții aveau ochii umflați.
La prima cântărire, Sergiu pierduse în greutate.
— E din cauza laptelui tău slab! — afirma Elena.
— Nu renunț la alăptat! — a răspuns Cristina hotărâtă.
De atunci, a început să-l țină aproape mereu la piept, refuzând să-l predea. În scurt timp, greutatea lui s-a stabilizat.
— Destul cu „ajutorul” bunicii, — a decis Cristina, rugându-l pe Andrei să-i spună mamei să plece.
După ce a plecat, Elena a continuat să-i primească în vizită, smulgându-l pe nepot din brațele mamei:
— Haideți să vă odihniți, stau eu cu dânsul!
La despărțire, se lipea de el:
— Lăsați-l la mine! Cu mine are tot ce-i trebuie!
— Cu ce-l hrănești? — a glumit Cristina odată.
— Îi cumpăr cel mai bun lapte! Nu ca al tău!
— E timpul să mergem, — a intervenit Andrei.
Afară, Cristina a șoptit:
— Se pare că nu s-a săturat să aibă grijă de voi pe vremuri.
— Am crescut la bunici, — a recunoscut el.
— Exact. Dar *Sergiu* e copilul *nostru*. Va trebui să învețe să fie bunica, nu mamă.
