Eu nu mă rușinez! Sunt mândru că m-am născut la sat!
Bună ziua.
De mult timp observ cum cei născuți la oraș vorbesc cu dispreț despre cei care au crescut la sat. Li se pare că viața din afara lumii lor asfaltate este ceva nedemn, că dacă cineva de la sat vine să lucreze în oraș, ocupă locul „legitim” al altcuiva.
Dar știți ce? Nu mă rușinez că sunt de la țară. Din contră, sunt mândru de asta.
Nu intenționez să mă simt vinovat că îmi câștig existența în oraș. Fiecare om are dreptul la muncă, la dezvoltare, la posibilitatea de a trăi așa cum își dorește.
Iar dacă a trebuit să părăsesc locul natal pentru a găsi de muncă, asta nu mă face mai prejos decât cei care au crescut printre sticlă și beton.
Satul m-a învățat să fiu om
M-am născut într-o familie obișnuită, într-un sătuc, printre câmpuri și râuri, printre miros de iarbă cosită și pâine coaptă în cuptorul din curte.
Am știut de mic ce înseamnă munca.
Am văzut cum părinții mei se trezeau în zori să lucreze pământul, cum tata repara gardul după ploaie, cum mama punea masa pentru ca toată familia să se adune la cină.
Am învățat să respect munca, pentru că la sat nimeni nu așteaptă să facă altcineva treaba în locul său.
Am învățat recunoștința, pentru că știam ce preț are pâinea pe masă.
Am învățat respectul pentru natură, pentru că înțelegeam că viața depinde de mila ei.
Și nu vreau să schimb această experiență pe ziduri de beton, pe agitația orașului, pe traficul infernal și aerul poluat.
Adesea mi se spune:
— Dacă iubești atât de mult satul, de ce lucrezi la oraș?
Gândește-te puțin — de ce mii de oameni crescuți la sat sunt nevoiți să meargă la oraș? Oare pentru că le place acolo?
Nu. Pentru că așa este sistemul. Pentru că locurile de muncă la sate se tot împuținează, iar familiile trebuie hrănite.
Dar asta nu înseamnă că suntem în plus, că suntem mai prejos decât cei care s-au născut în blocuri.
Nu vreau să trăiesc la oraș, dar trebuie să lucrez
Sincer să fiu, nu înțeleg de ce oamenii sunt atât de impresionați de viața la oraș.
Zgomot. Murdărie. Blocuri în care vecinii îți aud fiecare pas. Mașini blocate în trafic ore în șir. Oameni care trăiesc aproape, dar nici nu se salută.
Voi numiți asta confort?
Eu locuiesc în casa mea.
Cu două etaje, spațioasă, cu o curte mare. Am grădina mea, livada mea, sauna mea. Am locul meu unde pot să respir adânc, unde pot să ies dimineața în curte și să văd cerul infinit, nu zidurile gri ale clădirii de alături.
Dar da, trebuie să fac naveta la oraș pentru muncă.
Și da, este incomod. Se strică mașina — pierzi o zi. Autobuzul vine o dată pe oră — ai ratat, ai întârziat.
Dar sunt dispus să suport asta, pentru că pentru mine libertatea și spațiul de la sat sunt mai importante decât cutiile de beton ale metropolei.
Nu jigniți pe cei de la sat, căci „țăran” nu este o insultă
Uneori aud cum la oraș oamenii sunt numiți „țărani” cu dispreț.
Ridicol.
Orășenii consideră că viața lor este un model de succes, dar din ce în ce mai mulți dintre ei își doresc să se mute la țară.
Cumpărați o casă la curte — și viața este împlinită? Dar cum cineva de la sat vine să lucreze în oraș, devine imediat „provincial”.
Paradox.
Vrei adevărul?
Între cei de la sat sunt mai mulți oameni buni, săritori și cinstiți decât între cei care au crescut în oraș.
Pentru că la sat este obișnuit să te ajuți reciproc. Acolo nu treci nepăsător dacă cineva are nevoie de ajutor. Acolo știi ce este adevărata camaraderie.
În oraș?
Poți trăi în aceeași clădire zeci de ani și să nu știi cine locuiește după perete. Poți cădea pe stradă — și nimeni nu te ajută. Poți să strigi — și nu te aude nimeni.
Așadar, cine sunt cu adevărat „provincialii”?
Dacă ai „mentalitate de sat”, nu te salvează nici Parisul, nici New York-ul
Locul nașterii nu este un indicator al inteligenței sau al caracterului.
Poți să te naști la sat și să fii o persoană educată, cu maniere. Și poți crește în cel mai prestigios cartier al capitalei și să rămâi needucat.
Problema nu este locul în care te-ai născut, ci omul care ai devenit.
Așa că nu mai vorbiți cu dispreț: „E de la țară”.
Pentru că satul nu este o condamnare.
Este locul meu natal.
Și sunt mândru de asta.
