Fiica mea este nerecunoscătoare! I-am dat afacerea mea, iar ea a uitat cine a ajutat-o să ajungă unde este acum!
Povestea mea ar putea foarte bine să poarte același titlu ca și al lui Alexei Mateevici: „Ferește-te, Doamne, ca orbul să-și recapete vederea”.
Când privesc înapoi, văd că nu sunt singurul care a trecut printr-o astfel de situație. Istoria este plină de exemple în care copiii, primind totul pe tavă, au încetat să mai aprecieze efortul celor care i-au ajutat să ajungă acolo.
Nu-i doresc răul fiicei mele. Fie să-și urmeze propriul drum.
Dar nu mai am de gând să-i asigur locuri de muncă și profituri, dacă ea a decis că nu mai este nevoie de mine în afacerea pe care am construit-o.
I-am dat un business gata făcut
Toată viața am muncit, am construit și am dezvoltat. Am început de jos, pas cu pas, reușind să am succes.
Acum am o rețea de hoteluri, câteva restaurante. Aceasta a fost rezultatul multor ani de muncă, nopți nedormite, greșeli, căderi și urcușuri.
Când fiica mea a crescut, am decis să-i cedez o parte din afacere. Era inteligentă, ambițioasă. Speram că va continua ceea ce am început eu, că va păstra și va dezvolta ceea ce am creat de la zero.
I-am încredințat unul dintre restaurante. Ba mai mult, i-am oferit 30% din companie.
Am introdus-o în lumea afacerilor.
I-am transmis clienții, relațiile, cunoștințele.
Dar cu cât primea mai mult, cu atât părea să valorizeze mai puțin.
Ea a decis că nu mai avea nevoie de mine
Cu timpul, atitudinea ei față de mine s-a schimbat. A început să se considere nu doar proprietara restaurantului, ci și a întregii companii.
A început să se implice în administrarea hotelurilor, să ia decizii fără știrea mea.
Ajunsese să-mi spună când intram dimineața în restaurant, să-mi iau o cafea și ceva de mâncare de la bufet:
— Mănânci pe banii mei!
Eram șocat.
— Cum adică pe banii tăi? Oare nu eu ți-am dat acest restaurant? Nu este parte din afacerea pe care am construit-o ani de zile?
Doar își făcea vânt cu mâna.
— Acum este restaurantul meu. Nu sunt obligată să te hrănesc.
Mi se părea că aud o persoană străină, nu propria mea fiică.
S-a aliat cu agenții de turism împotriva mea
Însă povestea nu s-a oprit aici.
A găsit consens cu agenții de turism, încheind acorduri fără ca eu să știu.
Ea era singura care cunoștea detaliile bancare și primea plățile.
Iar mie…
Îmi aloca niște sume și le arunca spunând:
— Îți ajunge.
A ajunge?
Mie, care am creat această afacere?
Care am investit ani, nervi, eforturi?
Am scos-o din companie
Când sezonul s-a încheiat, n-am mai putut suporta.
Am convocat o ședință.
Am retras drepturile ei asupra celor 30% din companie.
Mi-am recăpătat controlul.
Am dat-o afară din afacerea pe care i-am oferit-o.
Credea că n-o voi face.
Credea că voi îndura.
S-a înșelat.
M-a dat în judecată… de două ori!
După aceea, a început un adevărat război.
A depus două cereri în instanță.
În prima cerea jumătate din afacere.
În cea de-a doua dorea restituirea celor 30% pe care i le-am dăruit cândva.
A pierdut ambele procese.
Dar, în loc să învețe ceva, a decis să se răzbune.
Fiica mea m-a reclamat la fisc!
Mi-a făcut denunț la fiscul de stat.
Așa că am fost supus unei inspecții fiscale pentru ultimii cinci ani.
Un an întreg am fost neliniștit.
Un an am umblat prin birouri, dovedindu-mi onestitatea.
Un an am văzut cum propria mea fiică încerca să distrugă afacerea care trebuia să-i revină moștenire.
Îmi aminteam cum îi țineam mâna ei mică în palma mea, cum o învățam să facă primii pași, cum doream să aibă parte de tot ce-i mai bun.
Iar acum…
Acum era gata să mă distrugă doar pentru a obține mai mult.
Recunoștința? Grija? Familia? Nu mă faceți să râd
Cât de ușor uită oamenii de unde au plecat.
Cât de repede uită cine le-a dat o șansă.
Cât de ușor trădează pe cei mai apropiați.
Fiica mea a uitat cine era.
Crede că a reușit totul de una singură.
Ei bine…
Acum își va urma cu adevărat drumul ei.
Fără sprijinul meu.
Fără afacerea mea.
Fără moștenirea mea.
Nu o blestem.
Dar nici nu am de gând să o mai ajut.
Să înțeleagă ce înseamnă să-ți construiești viața de la zero.
Să priceapă ce înseamnă să nu ai nimic și să obții totul de unul singur.
Iar eu nu pot decât să repet:
Ferește-te, Doamne, de cel care brusc și-a recăpătat vederea…
