– Cer divorțul, – a anunțat Adriana.
Ion în acel moment urmarea cu pasiune un meci de fotbal și… nu a avut nicio reacție la cuvintele soției sale.
Adriana s-a apropiat și a oprit televizorul.
– Ce faci acum?! Ai înnebunit?! – a strigat Ion, apoi și-a dat seama, și-a stăpânit furia și a spus împăciuitor:
– Iartă-mă. E pur și simplu într-un moment foarte important.
– Sunt sigură că nu e mai important decât ceea ce am spus eu.
– Ce ai zis? – s-a încurcat bărbatul, realizând că, ca de obicei, a ignorat cuvintele soției.
– Cer divorțul.
Ion a rămas cu gura căscată:
– Cum adică „divorț”? De ce? Mie mi se părea că totul e bine între noi.
– Ție doar ți se părea.
– Stai un pic… Ieri am fost la teatru, alaltăieri ți-am adus flori, săptămâna trecută am fost la cinema. Tot ce-ți place ție…
– Da, dar toate acestea au fost pentru prima dată în cei șapte ani de căsnicie. Și știu și de ce.
– Și de ce?! – a început Ion să se enerveze.
– Pentru că am dat copiii la grădiniță, m-am angajat, am început să merg la sală, la salonul de înfrumusețare, mi-am schimbat imaginea, mi-am făcut prieteni noi.
– Și ce legătură are cu asta?
– Păi are! Ai văzut dintr-o dată că prezint interes altora, că bărbații mă observă, că nu mai depind de tine ca înainte.
– Tâmpenii…
– Nu, Ion, nu sunt tâmpenii. Altfel nu te-ai fi speriat, nu ai fi început să te învârți în jurul meu, să mă răsfeți, să te uiți cu gura căscată, să-mi oferi flori. Nu mai zic de cinema și teatru. Din partea ta – un adevărat efort!
– M-am străduit… Am vrut să-ți fac pe plac… Stai un pic, n-am înțeles: din această cauză vrei să divorțezi?
– Da. Nu mai vreau să trăiesc așa. Acum te prefaci că ești un soț iubitor, dar unde erai când eram însărcinată, când am născut copiii, când nu puteam dormi nopți întregi? Nu mi-ai ajutat cu nimic niciodată! În viața noastră ai fost doar o prezență simbolică. Veneai, mâncai, dormeai. Pot să număr de câte ori ai luat copiii în brațe!
– Am muncit! – Ion a sărit de indignare, – ca să vă întrețin!
– Ai muncit, nu zic nu. Dar nu doar pe noi ne întrețineai – ci și pe tine. Iar în weekend preferai să fii cu prietenii.
– E dreptul meu!
– Eu – n-am avut niciodată weekenduri, – a continuat Adriana, fără să-i acorde atenție intervenției soțului, – deși copiii… sunt și ai tăi. Doar că pe tine te-a interesat acest aspect în ultimul rând. Și aud cuvintele tale: ți-am dat bani, ce mai vrei? Eu am vrut… Am vrut un om de încredere, apropiat. Cineva care să mă sprijine. Și nu doar material, ci și moral. Cineva care să-mi arate afecțiune.
Dar tu trăiai în lumea ta, unde nu existam nici eu, nici copiii noștri…
– Nu exagera.
– Nu exagerez deloc. Măcar știi la ce grădiniță merg? Noi, de altfel, facem patruzeci de minute până acolo. Dimineața! Cu transportul! Iar tu mergi singur cu mașina la muncă ca un boier. Și ajungi în douăzeci de minute. Totuși, niciodată nu te-ai oferit să duci copiii.
– Nu ai cerut, – a mormăit Ion.
– De ce ar trebui să cer? Sunt lucruri pe care un soț și tată iubitor le face fără să-i fie cerute. Sau așa ar trebui. Adevărul e că iubirea nu a fost niciodată pe masă în cazul nostru.
– M-ai făcut să par un monstru…
– Nu, Ion, nu ești un monstru. Ești doar un străin pentru mine. Ai devenit străin… Sau poate ai fost dintotdeauna.
– Poate pentru tine, dar pentru copii? Ce le vei spune? Cum le vei explica?
– Oh, chiar așa? – a râs Adriana, – abia de curând au început să te recunoască pe stradă! Așa că asta nu va fi o problemă pentru mine.
Ion nu a avut nicio replică. În parte, Adriana avea dreptate, dar și el putea fi înțeles: el e bărbat, ea e femeie și trebuie să-și cunoască locul, să se ocupe de casă și de copii. Așa a spus întotdeauna tatăl lui Ion. Și mama era de acord. Dar Adriana de ce e nemulțumită…
– Cum te gândești să trăiești cu un singur salariu și doi copii? – a atacat Ion, – cât despre mine – nu vei primi niciun ban!
– Vei da, – a răspuns calm Adriana, – pensia alimentară nu o anulează nimeni. Și bunurile pe care le-am adunat în acești șapte ani le vom împărți prin instanță. Deși nu e mare lucru de împărțit, totuși. Frigiderul, fie cum o fi, ne este mai necesar nouă, copiilor. Cunoscându-te, sunt sigură că de frigider te vei agăța, doar să te asiguri că faci tot posibilul să mă rănești. De aceea, totul va fi doar prin tribunal. Slavă Domnului, nu avem apartament. Apropo, poți rămâne în acesta. Eu cu copiii îmi voi închiria altul (pronunțând ultima frază, Adriana a făcut o mică pauză, sperând în adâncul sufletului că Ion nu va fi de acord, va spune că el își va găsi un alt apartament și că soția și copiii pot trăi acolo unde erau obișnuiți… Dar Ion nu a spus nimic de genul acesta), – … deja am văzut unul potrivit aproape de grădiniță.
– Atunci plecați! – Ion nu mai putea să o asculte pe Adriana în liniște, – de parcă ai gândit totul? Nu ai uitat nimic? Dar mașina? Pe aia nu ți-o dau!
– Nici nu o cer, – i-a zâmbit Adriana, – nu am nevoie de ea.
– Ce te face așa generoasă?! – Ion nu se putea opri, – Nu ai nevoie de mașină! Cine știe, poate te-ai mutat deja în alta?! Hai, recunoaște: de când mi-au crescut coarnele?! Ești cam prea curajoasă!
– Nu m-ai surprins, – Adriana era complet calmă, – mă așteptam să aud ceva de genul acesta.
– Hai înțelege odată – Ion a sărit spre soție, a prins-o de umeri și a început să o zguduie, – cine o să te ia cu doi copii?! Hai să uităm ce ai spus? Să trăim împreună, ca înainte. O să mă schimb, pe cuvânt!
– Ca înainte? Nu, – a răspuns ferm Adriana, – asta nu se poate.
– De ce nu?! – Ion nu mai zbiera, urla.
– Pentru că nu te mai iubesc…
Ion s-a pierdut, s-a panicat și, simțind dintr-o dată că discuțiile ulterioare sunt inutile, a fost de acord:
– Dacă așa stau lucrurile – cere divorțul.
Au divorțat după șase luni. Totul s-a întâmplat așa cum a planificat Adriana.
Acum locuiește cu copiii aproape de grădiniță și diminețile din zilele lucrătoare sunt mult mai liniștite pentru ea.
Iar în weekend – e o femeie liberă! Și asta pentru că fostul soț ia copiii cu el! Îi plimbă prin oraș, îi ține acasă, se joacă împreună. Chiar și gătește singur!
Cine să-i mai înțeleagă pe bărbați?
Cât sunt căsătoriți – nici soția, nici copiii nu le trebuie. Îi percep ca pe ceva de la sine înțeles.
După divorț – își găsesc timp pentru copii și devin aproape cei mai buni tați din lume…
