Andrei stătea în bucătărie, frecându-și cugetător bărbia cu degetele. Deja a cincea oară studieza fotografiile logodnicei sale. În imagini, ea zâmbea fericită, cu ochi plini de dragoste. Doar că nu pentru el.
Lângă ea, în cadru, se afla un bărbat de vârsta lui. Aflase că se cunoscuseră la muncă. Nu erau colegi, ci client al firmei unde lucra ea. Mădălina încheia contracte cu diverse companii, iar pentru clienții importanți, livra personal documentele. Acesta, se pare, fusese *foarte* important.
Bănuielile începuseră acum două luni. O observase ținând telefonul ore în șir, schimbând mesaje târzii. „Sunt de la serviciu”, răspundea ea mereu. Apoi începuse să întârzie, revenind acasă plină de energie, cu obrajii învăpăiați.
Într-o zi, găsise un bon de la un magazin de lenjerie intimă. Ieșise din buzunarul ei. Nimic alarmant, doar că Andrei nu văzuse niciun produs nou. Știa tot ce purta ea – o admira mereu când ieșea din duș, înțepat în priviri de dantelă și mătase. De ce ascundea achiziția?
Apoi, acum două săptămâni, o văzuse coborând dintr-un Logan parcat în fața blocului. Stătuse cinci minute în mașină oprită. „Mulțumesc” se spune în treizeci de secunde.
Ca să-și limpezească îndoielile, angajase un detectiv particular. Aștepta să audă că totul era în regulă. Însă azi, dosarul cu poze îi zdrobise lumea. Majoritatea puteau fi justificate, dar nu și sărutul furișat pe o bancă din Parcul Herăstrău.
Mulți ar fi făcut scandal, ar fi alergat să-i „rezolve” conturile amantului. Andrei însă nu voia să o piardă pe Mădălina. Voia să se frângă în aceeași tăcere în care el arsese.
A doua zi, cumpără un cartel SIM de la un chioșc și trimise fotografia compromițătoare de pe un telefon vechi. Fără mesaj. Ea citi imediat și încercă să sune. Îi respinse apelul și opri dispozitivul.
Seara, o aștepta cu o sticlă de Fetească Neagră pe masă. „Te-ai decis cu data nunții?” o întrebă, privind-o șiretan. Ea propusese septembrie, să evite canicula.
„Da. Poate în octombrie, după Vinul Nou”, răspunse ea, relaxându-se vizibil. Discutau despre invitații și meniu când Andrei menționă: „Azi am primit un mesaj ciudat”. O văzu înghețând. „Cineva necunoscut pretinde că știe un secret. Dacă plătesc, mi-l dezvăluie”.
„E țeapă!” protestă ea, aproape sărind din scaun. „Blochează-l!”
„O să aștept să văd ce mai inventă”, răspunse el, savurând frica ei.
Când plecă să se spele, lăsă telefonul pe noptieră. Știa că ea îl va bloca. Și așa făcu. Dar el deblocă numărul și trimise un nou mesaj: „Mai am dovezi. 24 de ore la dispoziție”.
A doua zi, Mădălina se prăbuși în pat, istovită. „Trebuie să-ți spun ceva…” începu, cu glasul frânt. „Te-am înșelat”.
„Știu”, răspunse el calm. „Dar ai recunoscut doar pentru că te-am forțat. Am *savurat* zilele tale de panică. Acum, te rog să pleci până dimineață”.
Ea păli, dar nu protestă. În timp ce-și strângea lucrurile, Andrei deschise un film vechi – „Moromeții” – și ascultă ecoul pașilor ei dispărând pe coridor. Durerea din piept nu se estomă, dar știa că va trece. La fel ca și Mădălina.
