Mama a spus că fiul nu este al meu
— Vreau să facem un test ADN!
Ion stătea în pragul ușii, cu înfățișarea lui amenințătoare, arătând că nu glumește.
Maria spăla vase în acel moment și se gândi că poate a auzit greșit din cauza zgomotului apei. Așa că a închis robinetul și l-a întrebat din nou pe soțul ei:
— Ce-ai spus?
— Vreau să facem un test ADN copilului nostru.
— De ce? — întrebă Maria, ștergându-și mâinile.
— Pentru că cred că băiatul nu este al meu.
Ce veste… Fiului lor, Andrei, împlinise deja patru ani. Desigur, Ion nu putea fi numit „tatăl anului”, dar întotdeauna fusese afectuos cu băiatul. Petrecea timp cu el, îi cumpăra jucării, uneori rămânea singur cu el seara când Maria avea de rezolvat ceva.
Și niciodată nu pomenise vreo îndoială privind paternitatea. Nici măcar nu existau motive. Căsătoria lor dura de șase ani, iar după un an, Maria aflase că este însărcinată. Anul acela fusese fericit, iar ea nu avusese pe nimeni altul. Nici nu se putea! Atunci de unde toate astea?
— Pot să întreb de ce ai ajuns la concluzia asta? — continuă femeia.
Ion rânji sec. Apoi o privi cu o expresie rece.
— Uite! Deja încerci să mă convingi să renunț! Dacă conștiința ta ar fi curată, n-ai avea de ce să te temi!
Părea o nebunie.
Dragostea dintre ei nu fusese vreodată una zburătoare, dar Maria crezuse că asta e normal. Ce mai e „dragostea mare”? Dacă te înțelegi cu o persoană, vă respectați și fiți credincioși, atunci asta e suficient.
Dar în toți anii de căsnicie, soțul ei nu o umilise așa cum o făcea acum. Existase respect și încredere, iar acum o acuza pe față!
— Nu încerc să te conving să renunți — răspunse ea calm. — Mă întreb doar de ce, după patru ani de la nașterea lui Andrei, te-ai gândit brusc că nu ești tatăl lui?
— Nici măcar nu seamănă cu mine! — replică soțul, ca și cum ar fi avut un argument de necontestat. — Eu sunt blond, toți în familia mea au părul deschis, dar Andrei are părul negru și ochii căprui!
— Și ce zici de faptul că eu am părul negru și ochii căprui? — întrebă Maria. — El e copia tatălui meu, ai văzut și tu!
— Nu seamănă — respinse Ion imediat. Deși cu șase luni în urmă el însuși se mirase cât de mult îi amintea băiatul de bunicul. — Dar seamănă cu colegul tău!
— Cu care? — întrebă Maria curios.
— Cu care, cu care? — o imită el. — Cu ăla, Sorin!
Maria nu putu să-și stăpânească un răsucit de nas. Lucrase într-un magazin de mobilă înainte de sarcină, iar Sorin era unul dintre încărcătorii de acolo. Și, apropo, Andrei nu semăna deloc cu el. Doar părul întunecat.
— Ioniță, asta e o prostie — clătină Maria din cap. — Știi foarte bine că nu te-am înșelat niciodată!
— Așa mi-au spus și mama cu sora! Oricum, vrei nu vrei, testul se face!
Ah, deci asta era… Totul devenise clar.
Maria era genul de persoană căreia îi plăceau tuturor. Blândă, deschisă, mereu gata să ajute. Dar avea și un caracter puternic care nu îi permitea altora să o calce în picioare. Dacă ceva nu-i plăcea, spunea direct. Niciodată nu se înșelase.
Relația cu soacra nu fusese niciodată bună. La început, mama lui Ion părea o femeie amabilă: întindea masa când veneau în vizită, o făcea pe Maria să se simtă bine, lăudând-o că fiul ei găsise o femeie atât de frumoasă și deșteaptă. Dar curând, Maria aflat că soacra vorbea urât despre ea în spate: că ar fi „proastă”, „o gospodină slabă” și „urâtă ca diavolul”. Și asta o rănise, pentru că, obiectiv, Maria era foarte frumoasă.
Firește, nu a închis ochii. La următoarea vizită, i-a spus totul față în față, cerând să se limpezească situația. Atunci, adevărata fire a soacrei ieși la iveală. Maria rezolvase simplu: încetase orice contact. Soțul o vizita pe mama lui cu copilul, dar în casă nu o primea.
Sestera lui Ion, Lenuța, era la fel. Îi plăcea să bată câmpii și să arunce vina pe alții. Soțul o părăsise (pentru că aflase de amant), fusese concediată de la serviciu (pentru furt) și i se întrerupsese curentul (nu plătise facturile!). Inițial, Maria încercase să se înțeleagă cu ea, dar renunțase când și-a dat seama că trebuie să aprobe minciunile ei.
Acum se dovedea că „mămicuța” și Lenuța îl îndepărtiseră pe Ion. Probabil îl tocmiseră de mult, și reușiseră.
Maria hotărî să-i dea soțului o șansă să-și revină. Se așeză la masă și îl invită și pe el.
— Ioniță, știi că rudele tale, mai ales mama și Lenuța, nu mă suportă. Ți-au băgat în cap prostii care pot distruge căsnicia noastră.
— Dacă n-ai ce ascunde — spuse el, ignorând-o — atunci facem testul.
— Bine — cedă ea. — Dar cu o condiție.
— Care? — rânji el.
— Când testul va arăta că ești tatăl (și va arăta), îți vei lua lucrurile și te vei muta la mama ta. Apoi divorțăm.
— De ce? — se încruntă Ion.
— Pentru că nu voi trăi cu un bărbat care nu are încredere în mine fără motiv. Dacă părerea mamei tale e mai importantă, du-te! Dar dacă te vei gândi singur, vei realiza că nu te-aș fi trădat niciodată.
Ion se gândi. Și Maria speră că soțul ei își va reveni. Dar părea „reprogramat”, așa că după câteva minute declară:
— Facem testul. Punct.
— Bine — încuviință ea.
Poate că fusese convins că Andrei nu era al lui. Sau poate nu o luase în serios. A doua zi, au colectat probele ADN.
Rezultatele au durat o săptămână. În tot acest timp, Ion și Maria nu schimbară o vorbă. Ea observă că soțul era rece și cu copilul.
Aștepta nerăbdătoare rezultatele. Să i le arunce în față. Hotărâse deja: chiar dacă s-ar fi îndoit singur, ar fi încercat să înțeleagă. Dar el o ascultase pe soacră. Ce urma să se întâmple? Poate ar mai inventa ceva ca să-i despartă. Nu avea de gând să tolereze.
Când rezultatul sosi pe email, Maria îl chemă pe Ion. Deschise documentul și nici măcar nu se uită. Știa deja. Întoarse telefonul spre el.
Soțul studie totul cu atenție, apoi zâmbi:
— Andrei este al meu! Ce ușurare! Trebuie să sărbătorim!
— Bineînțeles — răspunse ea. — Dar nu pentru paternitatea ta, care a fost clară încă de la început. Pentru divorț.
— Ce divorț? — se încruntă Ion. — Ești serioasă? Da, am avut îndoieli! Știi câți bărbați cresc copii care nu sunt ai lor?
— Nu știu și nu vreau — tăia ea. — Dar știu că nu voi trăi cu cineva care gândește cu capul altora. Care rănește pe cei apropiați doar pentru că auzise un fleac. Care l-a ignorat pe propriul fiu o săptămână. Pleacă, Ioniță.
Ion încercă să salveze căsnicia. Își ceru iertare și promisi să nu mai asculte de rude.
Dar Maria fu de neclintit. O problemă aparent mică revelase esența bărbatului cu care trăise.
Îi păru milă de viitoarea soție a lui Ion. Va avea parte de aceleași limbi otrăvite. Poate că el va învăța ceva din asta. Dar slabe șanse. Oamenii nu se schimbă.
