Извини, не pot să mănânc asta! – soacra privi cu dezgust la farfuria cu ciorbă.
– Ce e asta? – Elena își încreți nasul și se uită cu suspiciune, de parcă pe masă ar fi fost pus un lighean cu resturi.
– Ciorbă, – explică cu zâmbet nora ei, Ștefania. Luă capacul de pe mica oală de ceramică și începu să toarne zeama intensă în farfurii. – E o adevărată plăcere să gătești cu legume din grădina ta.
– Nu văd nicio mare diferență, – pufni soacra. – Dar cât timp și energie se pierd să te ocupi de grădină!
– Nu zic că nu, – râse cu bunătate Ștefania. – Dar când e hobby-ul tău, devine o plăcere.
– Vorbești de parcă ar fi alegerea ta, nu ceva impus, – murmură Elena și își strânse buzele. – Și pentru cine ai gătit atâta?
– Pentru noi. Și nu e mult, doar pentru câteva zile.
– Nu voi mânca acest terci, – pentru a fi mai convingătoare, soacra chiar dădu din mâini și se îndepărtă un pas de masă. – Cine știe ce ai pus acolo! – Elena își înfățișă greața și acoperi gura cu mâna, întorcându-se brusc de la masă.
Ștefania își dădu ochii peste cap și suspină.
Ea și Paul, fiul Elenei, s-au cunoscut acum un an și jumătate, s-au îndrăgostit din primele discuții și s-au căsătorit după o lună, fără fast.
Economiile le-au investit în visul lor comun – o casă în afara orașului, pe care au continuat să o amenajeze cu dragoste.
În acest timp, Ștefania a văzut-o pe Elena doar de patru ori, la fel ca și Paul. De fapt, de trei ori ea l-a convins pe soțul ei să-și viziteze mama de sărbători.
Din prima clipă, Elena a considerat căsătoria fiului ca fiind o toană. Dar nu avea cum să influențeze un tânăr adult și independent, așa că a trebuit să aștepte deznodământul pe care la considerat inevitabil.
Acesta, însă, nu venea deloc și lucrul acesta o agita.
Elena cu adevărat nu înțelegea ce a găsit Misha la această “fată simplă” și cu ce l-a cucerit Ștefania.
El era un băiat frumos, mereu înconjurat de fete mai demne și mai frumoase.
În plus, Elena era o urbană convinsă, astfel și-a crescut și fiul. Și acum intuiția maternă îi spunea că Misha s-a săturat deja de viața la țară și că trebuie doar să fie împins puțin pentru ca totul să revină la normal.
După o astfel de experiență tristă, el e sigur că-și va găsi o parteneră potrivită, cu care Elena să aibă relații cu adevărat prietenești.
Dar trebuia să se grăbească și să nu-i permită Ștefaniei să-l lege pe fiul ei de ea cu un copil!
Planul s-a conturat de la sine: Elena i-a sunat norei și s-a invitat în vizită, căci nu fusese invitată la mutarea în casă nouă.
Ștefania a reamintit că a invitat-o de două ori prin telefon, dar Elena întotdeauna a refuzat motivând că e ocupată. Elena a îndepărtat explicațiile și s-a exprimat că vrea să-și viziteze fiul.
După două zile, se afla în sufrageria spațioasă și luminoasă, și nu-și putea reține indignarea.
Fiul ei, ca și ea și soțul ei, tatăl, nu suportau supele!
În familia lor pe masă apărea doar ceea ce putea fi identificat imediat.
Cum de a permis Mishi să-i permită soției să-l manipuleze astfel?
Oare a fost vrăjit?
Elenei i s-a făcut rău. A început să tremure.
Gândul vulgar, că Ștefania îl ține pe Misha prin iscusințe în dormitor, l-a respins imediat.
Iscusințe și Ștefania?
Incompatibile!
Cu siguranță, vrăji!
Altfel cum să explici că fiul ei consumă acea zeamă insipidă?
Elena privi cu ură la noră.
Se prefăcea nevinovată, dar pe ascuns îl duce pe soțul ei la ruină.
– De ce să nu fie clar ce e aici? – Ștefania, fără a pune preț pe talentul artistic al soacrei, a luat a doua farfurie, a măsurat cu polonic ciorba și s-a întors către Elena. – Totul e clar. Uite varză. Uite ceapă. Aici e morcov. Aici sfeclă. O dau pe răzătoare. După rețeta bunicii mele. Oh, și uite, lipsesc cartofii, dar îi voi prinde la a doua tură. După aceea, niște verdeață din grădină și smântână!
– Ar trebui să mănânci tărâțe muiate! – soacra ridică brațele cu indignare.
– Apropo, și la vârsta ta nu ți-ar strica! Tărâțele ajută la reglarea tranzitului intestinal și la îmbunătățirea microflorei intestinale. O microflora fericită – un stăpân fericit!
Elena se înroși de așa lipsă de maniere din partea norei, dar nu-i dădu răspuns și continuă:
– Și de ce îl obligi pe Mishu să mănânce asta?
Ștefania clipi nedumerită.
– El mănâncă de bunăvoie.
– Atunci ce să facă un bărbat dacă nu mai are ce mânca în casă?
– Să-și prepare ce-i place? Să comande mâncare? Să meargă la vecină? Să-și viziteze mama? – Ștefania a enumerat variantele cu un zâmbet ironic.
La ultima remarcă, Elena s-a înroșit și mai mult.
– Nu mai ironiza! Ai putea să manifesti respect și să mă întrebi ce-i place lui Mishu.
– Elena, eu l-am întrebat pe el. E mare. Mulțumesc că l-ai învățat să vorbească. Spune că totul îi place.
– Te minte! Nu e clar? La început nu voia să te dezamăgească. Acum înghite!
– Oh! – fața Ștefaniei se alungi și cu un suspin spuse: – Păi ciorba e făcută, nu o aruncăm. Trebuie să înghițim. Dar sigur îl veți susține pe fiul?
– Ce?! – se holbă soacra la Ștefania.
– Nu? Păcat. Cred că ar aprecia solidaritatea voastră.
– Măi fată, dar tu!
– Ștefania! Suntem acasă! – se auzi vocea veselă a lui Mishu din hol.
Și în sufragerie, lătrând zgomotos, intră o pufă albă de blană.
– A-a-a! – țipă Elena și se ascunse în spatele Ștefaniei.
– Nu vă temeți, e Lara. Nu mușcă. Și e foarte bine educată, – Ștefania ridică mâna, cățelul se opri din alergat, ridică capul și se așeză la comanda stăpânei. – Fetița mea, ce deșteaptă ești.
– De ce permiteți câinilor vecinilor să intre în casă? – Elena, șocată, abia îngăimă.
– Câinele nostru? E domestic. Locuiește cu noi.
– În casă?! Este lipsă de igienă! – exclamă soacra cu disperare. – Și Mishu nu suportă câinii!
– Nu, mamă, câinii nu-i plac ție. Bună, – salută Mishu intrând în sufragerie. – Ai ajuns chiar la masa de prânz.
– Bună, fiul meu! – Elena nu se mișcase din loc, așteptând ca el să vină să o sărute pe obraz, dar Mishu doar o îmbrățișă ușor, iar Ștefaniei îi oferi un sărut tandru pe buze.
– Ei bine, prânzim? – gazda adulmecă și se topi într-un zâmbet radios.
– Aș fi mâncat, Mishu, dar nu e nimic de mâncat.
– Cum adică, nu e nimic?
– Doar mâncare pentru porci e gata. Apropo, nu ai spus că aveți. Ce miros va fi! Mai rău ca în oraș de la mașini.
Mishu privi nedumerit la mama, apoi la Ștefania și la masa deja pusă.
Mușchii gâtului lui se încordară, privirea se întoarse la mamă, dar fără acea lejeritate de un moment mai devreme.
– Am uitat de mofturi, – zâmbi amar Mishu.
– Ce mofturi, fiule? Sunt gusturile noastre! Reguli! Tradiții, la urma urmei! Nu te-ai plâns niciodată!
– Eu? Când eram mic mă temeam să nu-l supăr pe tata. Când am crescut, nu voiam să mă cert cu tine.
– Ce vorbești?! – Elena, incredulă, strigă provocându-l pe Lara să latre din nou. – Jos! – bătu podeaua cu piciorul și amenință câinele, ținându-l cu grijă de nepoată. – Fiecare cu preferințele, – îi aruncă o privire tăioasă Ștefaniei, – dar cum poți permite să te folosească astfel?! Bucuros să înghită terciul? Permis zoo în casă. Ești stăpânul casei sau ce?
– Eu, – răspunse mohorât Mishu.
– Atunci, comportă-te ca un stăpân! – Elena expiră cu ușurare și un sentiment de datorie împlinită.
– Unde e bagajul tău? – întrebă Mishu pe mamă.
– Încă în hol! – se plânse ea imediat. – Am fost flămândă pe drum.
– Perfect. Mulțumește-i Ștefaniei pentru invitație.
– Ce?..
– Mulțumește-i Ștefaniei pentru ultima tentativă de a îmbunătăți relația cu tine și cere scuze.
– Dar ea…
– Mamă!
– Mulțu-m-mi-esc și scu-zu, – mormăi Elena furioasă.
Ștefania dădu din cap calm.
– Haide.
– Unde?
– Acolo unde toate se potrivesc cu gusturile tale, regulile tale, tradițiile tale.
– Dar, Mishu, eu! – încercă să-l înduplece mama pe fiu, dar Mishu o întrerupse:
— Acesta e gustul meu, regulile și tradițiile mele. Nu îți place? Ai casa ta!
– Fiule! Ea te-a întors împotriva mea! – Elena schimba tactica și începu să se plângă.
Mishu nu mai rezistă, o luă pe mama de cot, o duse la hol, îi luă bagajul, deschise ușa și, în tăcere, o duse până la poartă și spuse:
– Ștefania, de fapt, era de partea ta. Are relații bune cu rudele. Ea nu credea că așa poate fi la noi. În bucătărie îți fusese pregătit un fel de mâncare separat. Dar ciorba, mamă, a fost o hârtie de turnesol. Te-ai dezvăluit complet, – Mishu deschise ușa spre stradă: – Taxiul te așteaptă.
– Tu… dar… când ai sunat un taxi?! – Elena mârâi, încă nevenindu-i să creadă pentru dezvăluirea fiului.
– Am spus să-l aștepte. Nu să-l lase să plece imediat. Am avut dreptate.
– Tu! Ah, tu! – se revolta Elena.
– Eu, mamă, stăpânul. Exact cum ai vrut, – Mishu făcu un semn șoferului de taxi, lăsă valiza mamei pe jos și, fără să aștepte ca ea să urce în mașină, se întoarse, intră în curte și închise ușa.
– E clar, vrăji, – se convinge definitiv de diagnosticul fiului Elena și, stând deja în taxi, căută pe telefon metode de a înlătura vraja. Trebuie să există ceva care să-i aducă înapoi fiul!
