ÎNTOARCE-TE ÎN TIMP
Mihai a așezat gălețile cu apă pe băncuța din pridvorul Agafiei și era gata să plece, dar bătrâna l-a apucat de mânecă, făcându-i semn să o urmeze în casă. S-a așezat pe banca lată de lângă ușă, așteptând instrucțiunile Agafiei.
Gazda a scos în tăcere o oală din cuptor, a făcut cu mâna către ceasul de perete, semn că e timpul pentru masă, și a turnat în castron o ciorbă de varză acră, pe care a servit-o cu o bucată de slănină, o ceapă și o felie de pâine proaspătă. Apoi a pus îndelung o sticlă cu țuică pe masă. Spatele ei gârbovit era acoperit cu un șal pufos. Deși era cald în casă, purta cizme de pâslă.
Mihai a zis încet:
– De ciorbă de varză n-am să refuz. Dar de băut n-am să beau, am promis, am sărutat icoana și i-am spus părintelui că nu voi mai pune gura pe așa ceva. Ultima dată am făcut scandal în club, orbit de gelozie pe Viorica, și mă mir cum de nu m-au arestat atunci. Și pentru scaunele rupte a trebuit să plătesc. Mama mi-a zis că te-ai îndoit de spate, așa că am venit să-ți aduc apă. După ce mă răsfăț cu ciorba, aduc și lemne. Poate mai găsesc ceva de lucru pe aici. La mine acasă, cum mă prinde mama pe lângă televizor, cum se apucă de scos muncă din degetul meu.
Mihai râse zgomotos de gluma lui, tușind puțin. Agafia îl bătu pe spate ca să-l ajute, de parcă bătea un cui în perete. Mihai continuă să mănânce ciorba cu slănină și ceapă, apoi întrebă:
– Agafia, când te culci, ți se îndreaptă spatele sau dormi tot îndoită?
Agafia îl privi cu ochii ei albaștri, strălucitori de zâmbet, și ridică mâna a lehamite.
– Când erai tânără, erai frumoasă, cu o coamă de păr peste cap și sprâncenele arcuită peste fruntea lată. Ochii, ca două licurici, ardeau pe timp de noapte. Viorica mea e și ea frumoasă! Stai să vezi: cum să n-o iubești? Uite, înșir calitățile ei, și tu numără pe degete. Dar cred că nu-ți ajung: frumoasă, înaltă, modestă, bună, harnică, îngrijită, curată, chibzuită, cântă bine, dansează frumos, nu e zgârcită, nu a fost măritată, nu bea, nu fumează, nu umblă brambura. Uite câte calități are.
Mihai văzu cum ochii Agafiei râdeau. Pieptul ei se ridica și cobora, dar glasul nu-i ieșea dinăuntru.
– Dar ce ochi frumoși are băbuța, luminoși de parcă au viitor în ei! – remarcă băiatul. – Agafia, o știi pe Viorica?
Agafia își ridică mâinile în aer, ridicând umerii: „Cine să vă știe, ce fel de oameni sunteți, buni sau răi”.
– Noi nu ca voi. Voi ascultați părinții, de frică. Dar noi, dacă un lucru nu ne convine, ne cerem drepturile imediat. Tata, înainte de a face ceva, mă întreabă și pe mine. Mama deja mă consideră stăpân. Frații mei s-au dus prin orașe, doar eu mai sunt neînsurat, trăiesc cu ei. Vreau să mă însor și să am mulți copii. Viorica mea e înaltă. Ca veterinar, zic că poate să nască câți copilași or vrea. Și, să știi, e sănătoasă. Și, vezi, degete nu-ți mai ajung? Ei bine!
Mihai, sătul bine de la căldura din casă, se moleși. Deși spatele Agafiei o durea, casa era foarte curată. În cameră, o pat mare cu perne înalte și o cuvertură brodată atrăgea atenția.
Mihai începu să viseze cu voce tare:
– Ce pat frumos pentru prima noapte de nuntă! Pe de altă parte, poate ar fi prea cald și ar trebui să uit de toate treburile.
Rostit cu glas tare:
– După ce termină Viorica școala, revine în sat, și facem nuntă. E la studii să devină asistentă. Ce bine va fi: eu vindec vitele, ea oamenii. Deși mama deseori îi zice tatălui că e dobitoc, noi nu suntem mai presus! Uite, auzi? Ștefan a furat motocicleta lui Petre și a aruncat-o în lac. Nu-i dobitoc?! Iar Victor fuma în podul de fân și era să dea foc casei. Tot dobitoc!
– Cel mai dobitoc este Sergiu. S-a întâlnit cu Nadia, a mințit-o, ea a rămas însărcinată, iar el a venit din oraș cu o logodnică. Nadia era disperată, credeam că va face vreo prostie. Ieri a trecut pe drum, zâmbind, spunând că va avea băiat, că Dumnezeu i l-a dat ca binecuvântare. Și cum oare Sergiu va trece pe lângă casa unde locuiește fiul lui, știind asta? Eu n-o voi lăsa niciodată pe Viorica! Când mă uit la ea, vreau să o îmbrățișez tare, să se contopească cu mine! Dar e fată cuminte, înainte de nuntă nimic. Nunta va fi granița, nici gând să o trec forțat. Fii sigur că va fi o asistentă grozavă, îți va îndrepta spatele imediat! Face injecții de parcă e musca, nici nu simți. Și, să știi, când o să ne dea cooperativa casă, o să-mi fie dor de tine, Agafia, căci nu vom mai fi vecini. Dar nu-i bai, o să vin pe la tine pentru ajutor și povești. Ce mai ai de gustat?
Agafia se grăbi să scoată o cratiță de la cuptor cu carne. Aroma de hrișcă și carne umplu camera! Mihai mirosea ca un copil, fiind aproape să-și răsucească nasul. Luând lingura, începu să bată în masă ca un copilaș. Agafia zâmbea, fericită că tânărul îi aprecia mâncarea.
– Dar întinde-te pe pat, cât eu mănânc. Sau e doar pentru privit? Stai liniștit, cu Viorica o să-l “înmuiați” voi.
Mihai tuși, dar Agafia nu-l mai bătuse pe spate. Voia să-l mângâie, să-i mulțumească pentru energie, pentru companie, pentru că nu s-a grăbit să plece acasă. Ea îl mângâie cu mâinile ei aspre, bătătorite, pe spate, și-l sărută pe creștet.
Mihai se ridică de la masă:
– Cum să muncesc cu burta plină? Mai bine m-aș întinde puțin.
Râzând, se îndreptă spre curte. Aduce câteva brațe de lemne, mătură prispa, se uită la țarcul porcului, și se plecă în fața gazdei, înainte să plece acasă.
– Unde ai stat tu așa mult? Viorica a dat telefoane peste tot. Parcă nu te mai săturai de vorbă cu Agafia?
– Cum să pleci de la ea? Mereu îți mai cere ceva, – râse băiatul. – Mamă, dar e mută din naștere?
– Nu, dragul mamei. Când era fată, pe timpul războiului, cânta ca Zavaidoc. Ușor găsea drum în casele oamenilor cu cântece patriotice. Dar când au venit nemții, în timp ce partizanii erau spânzurați, a cântat „Compoziție SF”, și nemții i-au tăiat limba. Partizanii au salvat-o, n-au apucat să o împuște. Noi o credeam mută din naștere, până ce ne-a spus de curând primarul. Satul ei s-a pustiet, iar al nostru înflorește, așa că oficiul militar i-a ajutat să obțină o casă. Știi, noi oamenii, suntem uneori mai răi ca animalele. Ne baricadăm în casele noastre fără să ne pese de alții. Ea, deși mută, înțelege tot.
– Mamă, ea comunică din ochi! Povesteam de Viorica, ochii ei străluceau. Iar când am vorbit de Sergiu, parcă scăpăra trăsnete cu privirea! Și știi, mamă, are mâini foarte blânde. Nu mi-e nimic, dar îmi place să-i vorbesc și să-i împărtășesc ce am pe suflet.
Și știi de ce? Pentru că e bună, vorbește cu sufletul. Mamă, nu gesticulează ca surdo-muții, pare că nu e mută, ci gânditoare. Mâine i-am promis să mai bat câteva cuie în grajd, tare m-a rugat. O să aștepte. Așa că nu încărca cu lucru, voi fi acolo ocupat.
