Strania colegă
Noua colegă a trezit imediat interesul Anei. Totuși, tânăra părea să evite colegii, nu mergea cu ei la cafeaua de birou și, imediat după terminarea programului, își lua geanta, își trăgea o șapcă pe cap și fugea spre parcare, fără să vorbească cu nimeni. Fata era așezată la biroul alăturat. Ana o auzea cum răspunde la apeluri. Avea o voce plăcută.
– Ana, nu ai stat de vorbă cu noua colegă? – a întrebat într-o zi Olga, managerul de schimb. – Pare OK și are rezultate excelente la muncă… Dar e cam prea retrasă. Lucrează la noi de mai bine de o lună și nu și-a făcut niciun prieten. Nici măcar nu o reține nimeni la față.
Ana a ridicat din umeri:
– Nu, nu am stat de vorbă. Odată i-am cerut un creion, l-a aruncat fără să mă privească… M-a supărat puțin.
– Ei bine, poate va începe să socializeze mai târziu…
Curând, Ana a aflat că studiile noii colege nu prea se potriveau cu locul de muncă. Se pare că Violeta (așa se numea fata) terminase Facultatea de Biologie și avea chiar un titlu de doctor. Cum a ajuns aici, într-un simplu call-center, unde majoritatea angajaților sunt studenți sau tineri absolvenți care nu și-au găsit încă altceva?
Curiozitatea a împins-o pe Ana să se apropie de Violeta în pauză și să-i pună câteva întrebări despre muncă. Violeta a plecat capul și, fără să o privească, i-a răspuns cu o voce timidă. Anei i s-a părut că Violeta își ține capul în așa fel încât părul să-i acopere fața.
– Crezi că are vreo problemă de sănătate? – se întrebau colegii de la call-center.
– Nu, are doar niște coșuri și își ascunde fața, – glumea Oleg, administratorul de sistem, care se credea marele glumeț al call-center-ului.
Într-o zi, Ana a trebuit să stea peste program. Call-center-ul se golise, iar fata rămăsese singură pentru a finaliza un raport de apeluri ieșite. După ce a terminat, a trimis raportul prin e-mail managerului și s-a uitat la ceas. Era îngrozită, aproape nouă seara, iar drumul spre casă era de o oră. I s-a spus mereu să termine totul la timp.
Ana a oftat, a închis computerul, și-a luat haina de pe cuier, a încuiat biroul și a plecat acasă. Ieșind din centrul de birouri, a realizat că ploua. Umbrela, din păcate, o lăsase acasă. Până la metrou, avea să fie complet udă. Ce zi neplăcută!
– Pot să te duc cu mașina, dacă vrei, – a auzit Ana o voce cunoscută.
Ana s-a întors și a văzut-o pe Violeta, stând în partea cealaltă a intrării centrului, îmbrăcată în șapcă și hanorac. Era Violeta!
– Violeta, tu ești? – a întrebat Ana surprinsă.
Tânăra a dat din cap.
– Da, mi-am uitat telefonul în birou. A trebuit să mă întorc. Când te-am văzut ieșind, m-am gândit că poate vrei să te duc. O să fie o ploaie torențială și am mașină.
– Mulțumesc, nu refuz, – a zâmbit Ana.
În zece minute, fetele s-au urcat în mașina Violetei. Prima dată, Ana a putut să-i vadă fața. Și s-a îngrozit. Pe obrazul Violetei era o cicatrice, nasul părea împins în craniu, iar un ochi era parțial acoperit de o pleoapă căzută.
Simțind probabil privirea colegei, Violeta a zâmbit ușor:
– Întreabă-mă, dacă ești curioasă.
Ana a clătinat din cap:
– Nu, totul este în regulă.
– Hai, totuși, nu e normal, – a oftat Violeta. – Da, am câteva probleme. Probleme serioase. Nu am fost întotdeauna așa. Unde vrei să te duc, apropo?
Ana i-a spus adresa.
– Vrei să-ți povestesc cum s-a întâmplat? Avem timp pe drum. Știi, chiar aș vrea să împărtășesc asta cu cineva. Este greu să ții totul în tine…
– Desigur. Dacă vrei. Dacă nu, nu e obligatoriu. Serios, – a zâmbit Ana. – Nu sunt prea curioasă. Și nu spun nimănui dacă e important.
Și Violeta și-a început povestea.
Violeta a fost un copil venit târziu. Mama ei, profesoară la catedra de botanică, trecuse de patruzeci de ani, iar tatăl ei avea cincizeci. Nu mai sperau să devină părinți. Totuși, s-a întâmplat o minune. Familia a fost extrem de fericită.
– Am învins natura, se pare, – spunea mama Violetei cu un zâmbet.
– Așadar, fiica va fi numită Victoria, – glumea tatăl ei.
Foarte repede a devenit clar că Violeta avea un talent neobișnuit pentru învățătură. La trei ani răsfoia cu interes enciclopedii, la șase ani a mers la școală, pe care a terminat-o cu brio. Apoi a intrat la universitate, la facultatea de biologie.
Părinții nu-și mai încăpeau în piele de bucurie. Cu siguranță, pe fată o aștepta un viitor strălucit. Totuși, în planurile lor nu țineau cont de un lucru. Fata, concentrată pe studiu, aproape că nu socializa cu cei de vârsta ei. Era înconjurată de cărți, îndrăgostită de concepte și teorii științifice, iar pe pereții camerei ei se aflau portrete ale oamenilor de știință, în loc de cele ale băieților drăguți din formații la modă.
Acest lucru nu avea cum să nu influențeze personalitatea Violetei. A crescut retrasă și necomunicativă. Cei de vârsta ei o intimidau, iar ea le provoca uimire și respingere. Prea inteligentă, incapabilă să discute despre altceva decât știința, nu suferea de singurătate până când nu a devenit o tânără domnișoară.
Natura și-a spus cuvântul. Violeta a realizat că acum vrea să citească nu doar monografii și articole despre genetică și citologie, ci și romane de dragoste. Romanele le ascundea sub saltea; dacă mama ei ar fi descoperit o asemenea literatură nedemnă, cu siguranță ar fi fost un scandal.
Violeta avea o altă mare supărare. Suferea din cauza urâțeniei sale percepute. Sau mai precis, era convinsă că era foarte neatrăgătoare. Avea un corp înalt, un piept mic, picioare neproporțional de lungi și subțiri, o față simplă, un nas cârn, pomeți lați… Toate acestea i se păreau Violetei nearmonioase, incapabile să provoace altceva decât milă.
Timpul a trecut. Violeta a terminat doctoratul și a devenit lector universitar la catedra de genetică. Studenții frecventau cu plăcere cursurile ei, pentru că Violeta știa să facă subiectele intrigante și să explice pe înțelesul tuturor cele mai complexe concepte. Părea că totul este bine. Dar Violeta visa la dragoste și la un bărbat care să o accepte așa cum este, cu toate imperfecțiunile ei. Și curând, l-a întâlnit pe EL. S-a îndrăgostit aproape instantaneu, nebunește. De cineva complet opus ei.
Violeta frecventa o sală de gimnastică destul de prestigioasă, câștiga bine. Acolo îl cunoaște pe Daniel. Daniel era fiul unor părinți bogați, un adevărat băiat de bani gata. Totul îi era pus la picioare fără efort. Când a văzut-o pe Violeta pedalând conștiincios pe bicicletă, a decis să o abordeze doar pentru a-și testa din nou farmecul masculin. Și Violeta, cu care nimeni nu mai discutase în acest fel, a fost uluită de farmecul lui, de privirea lui, de stilul lui de a se comporta.
Daniel a luat numărul de telefon al Violetei și a chemat-o a doua zi. Pentru el, Violeta era o curiozitate, un fel de creatură pe care nu o mai întâlnise. Violeta însă vedea în el marea dragoste, un bărbat pentru care era gata să facă orice. Daniel a simțit imediat că avea control total asupra ei.
Mai întâi, i-a cerut să renunțe la niște cursuri pentru a se întâlni cu el. Apoi i-a cerut să-și schimbe stilul de îmbrăcăminte. De la hainele ei obișnuite, blugi și hanorace, a trecut la fuste mini, topuri scurte și tocuri. Daniel savura faptul că controla o fată atât de deșteaptă și aparte. Și ambițiile lui creșteau constant.
– Draga mea, ești foarte frumoasă, – îi spunea el. – Dar întotdeauna am preferat fetele cu bust generos. Dacă ai avea un bust puțin mai mare, ai fi perfectă.
După ce a chibzuit și a evaluat riscurile, Violeta a decis să facă prima intervenție chirurgicală estetică. Daniel a fost încântat și s-a lăudat prietenilor că are o “savantă” care și-a pus implanturi mamare pentru el.
Dar Daniel nu s-a oprit aici. Violeta și-a umflat buzele, și-a mărit pomeții și chiar și-a ajustat ușor pleoapele… Munca a avut de suferit, iar colegii nu înțelegeau ce se întâmplă cu fata care era atât de pasionată de știință cu puțin timp înainte. Violeta nu mai participa la cursuri, provocând nemulțumirea celorlalți profesori care trebuiau să o înlocuiască.
Pentru Violeta, totul părea firesc. Sacrificiul de sine venea din iubire. La orizont vedea o cerere în căsătorie. O casă lângă mare, trei sau poate chiar patru copii, o bătrânețe fericită… Vedea totul perfect în visele ei. În timp ce Daniel continua să se distreze, cerându-i noi și noi schimbări dureroase. Violeta nu avea prietene care să îi spună că ceva foarte rău se întâmplă, iar mama ei evita să discute despre transformările vizibile, preferând liniștea ei în detrimentul bunăstării fiicei sale.
Totul s-a terminat tragic. Violeta s-a decis să facă o altă intervenție: își dorea să-și ridice sprâncenele. Banii erau puțini, așa că a ajuns la un chirurg care cerea onorarii modeste… A urmat o infecție… A petrecut jumătate de an în spital suferind mai multe intervenții chirurgicale. După aceea, fața ei s-a schimbat dramatic.
Daniel a venit doar o dată la spital s-o viziteze. Când a văzut fața Violetei umflată și bandajele, a ales să plece din viața ei pentru totdeauna. Nu răspundea la apeluri, nici la mesajele Violetei pe rețelele sociale. În scurt timp, ea a văzut pe pagina lui o fotografie cu o altă fată, pe care o numea logodnica lui.
Pentru Violeta a fost o lovitură. Dar a reușit să se redreseze. Din dragoste pentru știință. Și ca să continue să predea și să revină la universitatea de unde fusese nevoită să se retragă din motive de sănătate.
La câteva luni după ce a fost externată, visa să-și refacă aspectul. Cu fața aceea nu se putea întoarce la catedră. Se rușina de aspectul său. Avea nevoie de bani pentru o operație costisitoare.
– Lucrez acum la voi și mai am un loc de muncă. Scriu și referate la comandă, – și-a încheiat Violeta povestea.
Mașina era parcată de mult în fața blocului unde locuia Ana. Tânăra o privea pe Violeta cu lacrimi în ochi.
– Cum a putut să facă așa ceva? Ce fel de om e el? – a întrebat ea cu voce tremurândă.
Violeta și-a trecut mâinile peste față și a privit visătoare prin geam, privind picăturile de ploaie.
– Știi, am învățat ceva important. Să te schimbi doar pentru tine. Și să nu te sacrifici niciodată pentru cineva. Nici pentru dragoste, nici pentru prietenie.
