Cine ar spune ce-ar spune, fără bani nu există fericire!
Când iluziile se ciocnesc de realitate
Din copilărie, mi s-a spus că banii nu sunt totul.
– Important e să ai oameni buni alături de tine, spuneau părinții.
– Importantă e iubirea, nu averea.
I-am crezut.
Apoi am crescut.
Și am realizat cât de mult se înșelau.
M-am căsătorit din dragoste, dar nu a fost suficient
Am întâlnit-o pe Cătălina pe când eram student.
Ne iubeam atât de mult încât nu puteam respira unul fără celălalt.
Când ne-am căsătorit, nu aveam niciun loc al nostru, nici economii, nici siguranță pentru ziua de mâine.
Dar nu conta.
Eram fericiți.
Au venit copiii. Casa s-a umplut de râsetele lor, de jucării, de bucurie.
Totul părea luminos, corect.
Prieteni ne înconjurau, de sărbători se adunau grupuri zgomotoase, și părea că așa va fi mereu.
Dar viața nu iubește pe cei care cred în basme.
Când nu sunt bani în casă, fericirea dispare
Primul șoc a venit pe neașteptate.
Am fost disponibilizat.
Am rămas fără serviciu, fără stabilitate, fără siguranță.
Cătălina a continuat să lucreze, dar salariul ei nu ajungea pentru nimic.
La început am început să economisim.
Apoi am început să evităm oaspeții – pentru că nu aveam cu ce să-i ospătăm.
Zâmbetele au dispărut treptat de pe chipurile noastre.
Nu-mi mai permiteam nici măcar lucrurile simple
Soția mea iubise întotdeauna lucrurile frumoase, produsele cosmetice de calitate, parfumurile scumpe.
Dar acum trebuia să caute prin magazine second hand, să vâneze reduceri, să cumpere ce era mai ieftin.
A învățat să nu mai privească la calitate – doar la preț.
Și mă uitam la ea și vedeam cum lumina din ochii ei se stinge.
Urâse săpunul ieftin din baie, urâse detergentul ieftin, urâse tot ce-i amintea de sărăcia noastră.
O pierdeam puțin câte puțin
Devenise iritată.
Începea să se supere pe mine.
Mă privea cu reproș – și îmi dădeam seama că nu mai vedea în mine bărbatul capabil să schimbe ceva.
Încercam să găsesc o slujbă.
Dar tot ce mi se oferea era paza pe un șantier, pe salariul minim.
Am acceptat, pentru că nu aveam altă opțiune.
Dar nu era suficient.
Cătălina tot mai des tăcea. Tot mai des se întorcea cu spatele.
Iar eu nu știam ce să-i spun.
Doar ridicam din umeri:
– Ce pot să fac?
– Nu suntem singurii, îi spuneam.
– Mulți sunt ca noi, încercam să o liniștesc.
Dar știam și eu că e o slăbiciune.
Și ea știa – e o slăbiciune.
Iar iubirea care altădată părea de neclintit, se topea ca zăpada.
Părinții mei se înșelau. Banii sunt totul.
Mă supăr.
Pe mine.
Pe Cătălina.
Pe părinții care nu m-au învățat să lupt pentru bani, care nu mi-au cultivat dorința de a câștiga.
Îmi spuneau că banii nu sunt importanți.
Dar lipsa lor a distrus familia mea.
Nu iubirea.
Nu trădarea.
Doar sărăcia.
Și acum știu: fără bani fericirea nu există.
