El o considera o mamă și o soție rea
O cunoștință de-ale mele, mamă a trei copii, și-a refăcut recent viața conjugală. Cum de a reușit asta rămâne un mister pentru mine. Nu, nu e vorba că mamele cu mulți copii nu mai sunt cerute în căsătorie. Sunt, dacă există iubire! Doar că, din câte o țin minte din prima ei căsătorie, mereu era considerată „cea mai rea mamă și cea mai rea soție.”
Am fost de câteva ori în „fosta” ei viață pe la ea pe acasă. Mi-o amintesc cât de obosită, epuizată și dezorientată era mereu.
Îi ardea mâncarea pe foc, mezinul umbla cu colanții udați ore în șir, iar ea se frământa între el, mediu cu temele, gătit și nici nu reușea să schimbe hainele ude.
Trebuia totodată să pregătească cina, căci soțul urma să vină în curând de la lucru. Să strângă cumva și prin casă, căci el iubea ordinea.
Prindea jucăriile și le ascundea în cutii. Cel mic le mai împrăștia iarăși…
Între timp, se conecta pe internet, trimitea ceva pe e-mail — lucra și suplimentar, căci salariul soțului lor nu era tocmai suficient… Și totul devenea un haos fără sfârșit și deprimant.
Venea soțul, vedea dezordinea și arunca o frază:
— Dă apă pisicii! Fă măcar ceva util…
Pe jumătate în glumă, pe jumătate serios. Dar aceste cuvinte le țin bine minte.
Și prietena mea lăsa deoparte e-mailurile, lingurile și colanții uzi și cu un zâmbet vinovat îi turna apă pisicii în castron. Să facă așa, măcar ceva util pentru ziua respectivă.
Cândva am făcut o prostie. Ca să destind atmosfera, tot pe jumătate glumind, i-am propus să lase totul în urmă — și pisici, și cina neterminată, să-și ia copiii, să se machieze (ea, bineînțeles) și să mergem la o cafenea.
— Îmi iau și eu copiii mei.
— Prea bătrână pentru machiaj! — a răspuns tăios soțul ei. Tot cumva în glumă…
Priveam la această femeie și, cu groază, realizam că ea era de fapt mai tânără decât mine. Și dacă ea era bătrână, atunci ce eram eu?
Ea s-a scuzat cu un ton vinovat și a zis că le place mâncarea de casă. Și a început să așeze masa, unde soțul stătea și aștepta. Iar copiii din nou aruncau jucării, iar ea le aduna cu o „a treia” mână, căci bărbatul iubea ordinea. Telefonul ei piuia, probabil din cauza muncii.
— Ajunge cu internetul toată ziua, — a spus soțul.
Am luat la revedere și am plecat.
„Sunt de vină eu”
Nu, ea niciodată nu s-a plâns nimănui. Niciodată! Oricât ai întreba, răspundea că toate sunt bune. Și cu cât era mai palidă și mai verde la față, cu atât mai încrezătoare confirma: „Totul e bine!”
Își ascundea ochii apatici și cenușii.
Dar aveam mereu multe cunoștințe comune. Și, de la unii și alții, aflam că soacra ei este foarte nemulțumită de ea. Noră rea, căci copilul cel mic a căzut de pe bicicletă și și-a spart sprânceana. A trebuit să i se coase. Trebuie să aibă grijă, nu să se ocupe de prostii… Noră rea, pentru că acasă e dezordine și copiii cu soțul nu sunt bine hrăniți.
Cândva soțul acelei femei a fost la școală și apoi acasă a fost scandal.
Cel mai mare făcuse vreo năzbâtie, iar totul pentru că „mama rea” se ocupă cu altceva, nu cu educația.
Se spunea că a început să ia antidepresive, pentru că, da, era o mamă rea și o soție rea. Nu făcea nimic și nu avea energie să facă ceva… Și chiar și copiii înțelegeau asta.
— Mamă, ești rea!!! — țipa pe stradă mezinul, când ne plimbam împreună. — Nu-mi citești cartea. Își scotea cartea din geantă și, resemnată și obosită, începea să citească. Își dorea mult să fie o mamă bună.
Apoi au divorțat. Soțul a întâlnit o altă femeie. Probabil o soție și gospodină bună. Dar, din fericire, plătește pensia alimentară și menține legătura cu copiii.
— Așa a fost să fie, — mi-a spus acea cunoștință când am întrebat-o. — Probabil eu sunt de vină.
După aceea s-a mutat cu copiii, au schimbat apartamentul și nu ne-am văzut mult timp.
„Din rățușca cea urâtă — într-o lebădă”
Timpul a trecut și de curând ne-am „regăsit” pe rețelele de socializare. Ea mi-a scris.
Am fost uimită. Din poza de profil mă privea o altă femeie, necunoscută. O femeie strălucitoare, frumoasă, fericită și plină de energie. Am devenit curioasă și am propus să ne întâlnim.
Ne-am întâlnit la o cafenea. Și nu-mi venea să cred ochilor. Era, într-adevăr, complet diferită. Mai sigură pe ea, în viață, în oameni. Așa am aflat că s-a măritat din nou.
— Nici eu nu știu ce a văzut el la mine, — mi-a povestit ea. — Nici nu eram în starea de a observa așa ceva. Abia supraviețuiam…
Dar bărbătul nu s-a dat bătut, a curtat-o, s-a împrietenit cu copiii ei, a cerut-o în căsătorie.
Și s-a dovedit că ea este cea mai bună mamă și cea mai bună soție. Chiar dacă a ars omleta, este gospodina perfectă.
Și a doua zi deja cocea plăcinte, pentru că era cea mai bună. Și îi plăcea să-i facă bucuroși.
Prin casă dezordine — o mamă și soție minunată. Pentru că au aflat că se pot ocupa de curățenie cu toții împreună, în timp ce discută amuzant.
S-a dovedit că nu trebuie să cari singură sacoșele de la magazin, și apoi să ți se atragă atenția că din nou ai uitat ceva, fiindcă te ocupi de prostii. Poți merge la cumpărături împreună și să râzi, chiar dacă ai uitat ceva.
S-a dovedit că ea nu era deloc o bătrână, ci cea mai frumoasă femeie din lume. Și iată cum își aranja părul seara, pentru a-l întâmpina pe cel care o consideră o frumusețe.
S-a dovedit că este de mare ispravă, pentru că mai și reușește să lucreze în plus. Dar asta nu este neapărat necesar. Doar dacă ea vrea.
S-a dovedit că nu este acea ființă inutilă și neînsemnată, pe care și-a imaginat-o mulți ani. Și toate acestea doar pentru că este iubită, lăudată și apreciată. Nu criticată.
…O ascultam și rămâneam surprinsă. Apoi a venit să o ia acest nou soț al ei. Și am înțeles totul. Știți, se uita la ea într-un mod în care, într-adevăr, înflorea. Era imposibil să nu înflorească. Vorbea și avea grijă de ea în așa fel încât era imposibil să nu fie cea mai frumoasă femeie din lume.
El a adus și cei trei copii ai ei. I-am văzut doar în trecere. Dar chiar și așa, am observat că era cea mai bună mamă. Așa se comportau ei.
Și toate acestea pentru că alături de ea era un om care a ajutat-o să creadă în asta. A transformat din rățușca cea urâtă o lebădă frumoasă… Este atât de important să ai pe cineva alături, care să te ajute să devii această lebădă. Pentru că lebedei trebuie să-i dai timp, forță și dragoste ca să-și întindă aripile.
Nu, nu vreau să spun nimic concret. Nu vreau să învinuiesc pe nimeni. În viață se întâmplă lucruri diferite. Dar iată o astfel de poveste. Și sunt foarte curioasă să știu ce gândește acum primul soț.
