PEȘTE PÂNĂ LA STELE
– Popescu, micul dejun. – Asistenta a intrat în cameră cu un cărucior. Andreea a deschis ochii și s-a întors cu greu spre ușă.
– Nu vreau. Mulțumesc. – A răspuns ea.
– Hai, hai, domnișoară, trebuie să-ți faci puteri. – După asistentă, a intrat și doctorul.
Andreea a tăcut. Asistenta a pus pe noptieră o farfurie cu terci și un pahar cu ceai. A șoptit:
– Mănâncă, hai, are dreptate domnul doctor. – Și a ieșit la fel de grabnică din cameră.
– Cum e dispoziția? De primăvară? – Doctorul a zâmbit.
– Nu chiar. – A răspuns Andreea trist și s-a întors spre fereastră.
– E bine. – Ignorând tonul pacientei, a continuat doctorul. – Operația e programată pentru mâine. – A spus serios.
– Șansele vor crește? – A întrebat Andreea, întorcându-se.
– Fără îndoială. Deși despre o recuperare completă nu putem vorbi încă. – A recunoscut doctorul.
– O să pot merge? – Andreea s-a încordat.
– Nu vreau să te fac să speri prea mult… – După o pauză, a răspuns doctorul. – Dar trebuie să folosim toate șansele.
– Înțeleg… – Andreea s-a întors din nou. Nici nu a auzit când a ieșit doctorul. Nici cum păsărelele cântau deja primăvara afară.
Accidentul fusese groaznic. La volan fusese prietena ei, Dana. Încercând să evite o mașină care venea din sens opus, Dana a tras brusc de volan, iar mașina a derapat pe drumul alunecos. Coliziunea a fost inevitabilă. Impactul principal a fost pe partea pasagerului. Andreea și-a revenit în stare de conștiință doar la spital. După cum a aflat mai târziu, Dana avusese doar o fractură la braț și o contuzie. Andreea însă suferise mai multe coaste fracturate, o fractură deschisă la picior și, cel mai grav, o leziune la coloană. Prognosticurile nu erau încurajatoare, iar șansele ca Andreea să mai meargă din nou erau minime. Poate altcineva ar fi fost mulțumit că a supraviețuit, dar pentru Andreea lumea se prăbușise într-o clipă. Dansul era totul pentru ea: viața, sursa de venit, inspirația. Mișcarea era pentru ea ca aerul pentru alții. Și acum?
Următorul lovitură a fost reacția lui Cătălin. Se cunoșteau de doi ani, și recent Cătălin îi făcuse o cerere în căsătorie. Două săptămâni în urmă, când stătea lângă Andreea în cameră, ea a înțeles fără cuvinte că nunta nu va avea loc. Când Andreea i-a spus despre prognosticul medicilor, Cătălin a stat mult timp tăcut, uitându-se la podea, apoi a spus, nesigur:
– Trebuie să te gândești la lucruri bune. Totul o să fie bine.
În următoarele trei zile nu a mai venit. Apoi a trimis un mesaj scurt: „Îmi pare rău. Nu pot să fac față.” Înăuntru, ultima firicel de speranță s-a rupt. Andreea nu mai plângea, ci se uita cu ochi sticloși la tavanul alb și își imagina cum acesta s-ar prăbuși peste ea, punând capăt tuturor.
Mama, mângâindu-i mâna, încerca să o consoleze, să zâmbească, spunând că nu totul era pierdut, că trebuie să lupte, că vor face asta împreună. Dar Andreea vedea că ochii mamei erau roșii de la lacrimile pe care le vărsa în afara camerei. Doctorul, domnul Popescu, tot insista că trebuie să lupte.
– De ce? – A întrebat Andreea într-o zi.
– Ca să fii fericită. – A răspuns simplu doctorul.
– Nu voi mai fi niciodată fericită. – A replicat Andreea. Doctorul a privit-o atent:
– Sigur că vei fi. Dar asta depinde mai mult de tine decât de alții. Nu am o experiență imensă, dar știu oameni care au depășit lucruri care păreau imposibile, care au lăsat în spital chiar și boli incurabile, pentru că voiau să trăiască, să se bucure de viață, să fie fericiți.
Andreea nu a răspuns. Nu voia să trăiască. Nu voia să trăiască așa. Și ce fericire putea exista? – ar fi întrebat ea, dar a decis să nu continue discuția. La urma urmei, probabil că medicii sunt obișnuiți să încurajeze pacienții.
– Nu dormi? – Doctorul a deschis ușa încet, lăsând o rază de lumină să pătrundă în întunericul camerei.
– Nu. – A răspuns Andreea, fără să observe că doctorul îi vorbise familiar.
– Ești neliniștită? – A întrebat el, așezându-se pe scaunul de lângă fereastră.
– Nu. – Andreea a dat din umeri.
– Poți să-ți imaginezi că accidentul nu s-a întâmplat. Și că au trecut zece ani. Cum ar fi viața ta? – A întrebat doctorul, privind pe fereastră.
– Nu știu. Poate încă aș dansa. Sau poate aș duce-o pe fiica mea la dans. – Andreea a zâmbit ușor, dar apoi și-a amintit că nunta ei nu avusese loc. – Știți, el m-a părăsit. Imediat ce a aflat, m-a părăsit.
– Cine? – Doctorul știa deja răspunsul. – Crezi că te iubea?
– Nu știu. – Andreea a dat din umeri din nou. – Poate doar în filmele romantice iubirea e așa, gata să treacă prin foc și apă pentru tine, dar în viața reală… – S-a oprit. Doctorul era și el un bărbat. Tânăr și destul de atrăgător, cum își dădea seama acum. Probabil avea o soție sau o iubită și se purta cu ea cu mult mai bine. El sigur nu s-ar fi speriat într-o astfel de situație. Încă o susținea pe ea, o străină.
– Bine, Popescu, dormi. Și pentru tine vor cădea stele din cer. – Doctorul a ieșit. Andreea s-a uitat pe fereastră. O bucățică de cer, presărată cu stele, era vizibilă. „Dacă ar cădea o stea acum” – s-a gândit Andreea, dar stelele nu cădeau, cel puțin nu în timp ce ea a adormit.
– Cum te simți? – Doctorul stătea în fața patului ei. – Domnul doctor Ionescu a spus că operația a fost reușită.
– Poate. Dar tot nu simt picioarele. – Andreea a oftat.
– Uite ce ți-am adus. – Doctorul i-a întins o cutiuță mică. Andreea a deschis-o și a zâmbit. Cutia era plină de mici stele sclipitoare de confetti. – Dacă te vei strădui, vei ajunge pe jos până la stelele adevărate. – A promis doctorul.
Reabilitarea a fost lungă, obositoare și, după cum părea Andreeei, fără rezultate. Vlad, acum îl numea pe el simplu, venea des la ea. Vorbeau ca niște prieteni vechi, discutând despre orice. Vlad reușea să o distragă de la gândurile triste, iar ea începea să creadă în cuvintele lui, că eforturile nu erau degeaba.
– Cum a fost azi? – Vlad a intrat în cameră după exercițiile zilnice ale Andreeei, când asistenta încerca să-i „trezească” picioarele.
– Nimic special. – Andreea a dat din umeri.
– Liliacul a înflorit. – Vlad i-a întins o ramură pufoasă pe care o ținuse ascunsă. Andreea a inspirat aroma proaspătă, care îi gâdila nările. Apoi, cu un entuziasm copilăresc, a început să caute o floare cu cinci petale.
– Nimic aici. – Andreea a făcut o mutră și a ridicat ochii.
– Dar aici? – Vlad i-a întins o altă cutiuță mică. Ea a zâmbit, așteptându-se la încă o porție de stele. Dar, deschizând cutia, a rămas nemișcată. Pe un inel mic, strălucea o stea adevărată – un mic diamant.
– Vrei să te căsătorești cu mine? – A întrebat Vlad când Andreea și-a ridicat privirea de la inel. Andreea a tăcut. Vlad a oftat agitat și s-a așezat pe pat.
– Ai căzut pe piciorul meu… – A șoptit Andreea. – Ai căzut pe piciorul meu! – A strigat apoi și a râs. – Pe picior! Simt! Simt piciorul!
Vlad a sărit în picioare și a râs și el. Și atunci Andreea a început să plângă. Zâmbea, dar lacrimile îi curgeau pe obraji.
– Ce e? Te doare? – S-a îngrijorat Vlad. Andreea a dat din cap:
– Îți amintești când am spus că nu voi mai fi niciodată fericită? Chiar credeam asta. Și acum, atâta fericire deodată. Dacă tu n-ai avut frică să mă ceri de soție chiar și așa, sper că n-o să te sperii de o plângăcioasă? – Andreea a râs din nou.
– Nu mă sperii cu nimic. – A răspuns Vlad, privind-o cu tandrețe.
– Mamă, ai văzut? Am reușit! – Sofia a alergat spre bancă unde stătea Andreea.
– Bineînțeles că am văzut. Și am filmat tot pentru tata. Ești grozavă. – Andreea a îmbrățișat-o pe fiică.
– Doamna Maria a spus că voi dansa în centru. – S-a lăudat Sofia. – Asta înseamnă că dansez mai bine decât toți?
– Da. – A șoptit Andreea și i-a dezvăluit un secret. – Dar tsss, dacă te mândrești, nu o să mai iasă nimic. – Sofia a încuviințat înțelegătoare. – Acum hai, să mergem să-l luăm pe tata de la muncă.
Au trecut zece ani. Andreea nu a mai dansat pe scene mari, dar la propria nuntă a dansat destul de bine. După cum a remarcat Vlad, cu siguranță mai bine decât el. Drumul spre stele a fost lung pentru Andreea, dar împreună cu Vlad au reușit. Și ca să nu uite niciodată de asta și să creadă întotdeauna în lucruri bune, Andreea a propus să picteze tavanul dormitorului ca un cer înstelat. Vlad a fost de acord. Când deschide ochii dimineața, Andreea știe că poate atinge stelele, dacă doar vrea. Oricare și oricând.
