Изabela Pavlovna își strecura geamantanul către fiul ei și intră în casă să facă ordine.
Cristina și Grigore erau căsătoriți și fericiți de cinci ani. La început, nu se grăbeau să aibă copii, abordând această decizie cu multă responsabilitate. În cele din urmă, în ziua aniversării lor, au luat o hotărâre importantă.
— Sunt pregătită, zâmbi Cristina. — Îmi doresc mult un copil.
— Cred că acum e momentul potrivit! — răspunse Grigore. Se angajase la un loc de muncă bine plătit, renovarea apartamentului fusese terminată și nu mai era nimic ce să stea în calea venirii primului copil. Totuși, nu au reușit să conceapă din prima. Au fost nevoiți să consulte medici și chiar să apeleze la medicina alternativă. Soacra lor le sugerase asta, văzând că nora nu reușea să rămână însărcinată.
La vestea că plănuiau să aibă un copil, Izabela Pavlovna a început să se implice activ în viața fiului și a nurorii sale. Nu trecea un weekend fără să sune și să întrebe:
„Când?”
„Nu a ieșit nici acum?”
„Faceți totul greșit!”
„Trebuie să vă învăț eu tot!”
La un moment dat, Izabela și-a făcut apariția la casa nurorii și a spus:
— Iată adresa vindecătoarei. Mâine te așteaptă.
— Izabela Pavlovna, sunt sceptică față de astfel de lucruri. Vom rezolva totul prin metode tradiționale.
— Știu eu metodele voastre tradiționale! Vă veți cheltui banii pe doctori, iar rezultat, nimic!
— Sunt o persoană credincioasă și nu voi merge la o vindecătoare, spuse Cristina. Soacra ei nu a zis nimic, dar nu cedase. Curând, se întâlniră și cu Grigore, care fusese convins destul de rapid de către mama lui și a pus presiune pe Cristina.
— Du-te. Nu e nimic deosebit în asta. E doar o tămăduitoare, nu o vrăjitoare. Nu fi încăpățânată. Mama nu-ți va recomanda ceva rău, zise el, determinând-o pe Cristina să meargă la vindecătoare.
Deși nu îi convenea, Cristina a ascultat. Nu voia conflicte, și știa că soacra și soțul său acționau pentru binele comun.
Vindecătoarea nu i-a lăsat o impresie bună Cristinei. I-a șoptit ceva, a stropit-o cu niște lichid și i-a dat un pachețel cu o licoare.
— Folosește o dată pe zi.
— Mulțumesc, a răspuns Cristina și a plecat grăbită. Observând coșurile de gunoi în drum, voia să arunce imediat pachețelul, dar a remarcat ochii vindecătoarei urmărind-o prin fereastră. Temându-se că soacra ar putea afla, a decis să păstreze aparențele și să arate că a urmat instrucțiunile. Totuși, nu intenționa să consume „tratamentul”. L-a ascuns pe un raft și a închis dulapul.
În ciuda faptului că remediul a rămas neatins, Cristina a rămas însărcinată la aproximativ o lună după vizită. Ea a considerat că a fost o coincidență, continuând tratamentul clasic prescris de doctor. Totuși, soacra, Izabela Pavlovna, a considerat succesul drept meritul ei și l-a convins și pe fiul său aceeași idee. Crezând că nora a urmat sfaturile, s-a simțit îndreptățită să se implice mai mult în viața lor.
Preluând controlul asupra regimului alimentar al Cristinei și chiar a orelor de culcare, soacra deveni autoritară. Odată, aproape de miezul nopții, când Cristina și Grigore se uitau la un film la lumina lumânărilor, soneria a spart liniștea.
Izabela Pavlovna a venit să se asigure că nora ei respectă programul de somn.
— Ce? Ați mâncat mâncare de la restaurant?! Izabela pătrunse în cameră și începu să strângă mâncarea de pe masă. Pe masă se aflau sushi-urile preferate ale Cristinei și tăiței la masă.
— Izabela Pavlovna, ce faceți?! Cristina încercă să își recupereze ultima farfurie, însă soacra doar continua să insiste că această mâncare nu este potrivită pentru femeile însărcinate.
— Grigore, cum ai permis așa ceva? Nu are nici ea minte, dar măcar tu!? Femeile însărcinate nu fac boală din toate. Și nici să mănânce noaptea nu e sănătos!
— Sarcina nu e o boală! replică Cristina, invocând argumente. Dar Grigore, mai degrabă convins de mamă, a decis să urmeze sfaturile.
— Ai dreptate, mamă, nu o să mai comandăm asta. Iartă-mă, rosti Grigore.
— Iartă-mă? Mama ta m-a făcut nemintoasă și tu îi ceri scuze?! — Cristina nu mai suportă și începu să plângă. Grigore o consola pe Cristina, iar Izabela plecă liniștită, cu plasa plină.
— Haide să uităm acest incident. Știi că vrea ce e mai bine, nu? — îi spuse Grigore.
— Nu. Nu înțeleg. Nu-mi place că se bagă peste tot! Alte femei însărcinate mănâncă ce poftesc și eu nu pot să consum ce doream?
— Poți, sigur că poți. Hai să facem așa: eu merg acum la supermarket și îți cumpăr tot ce dorești.
— Bine. Cumpără-mi sushi. La fel ca acelea de dinainte ca mama ta să vină.
— Nu. Totul în afară de sushi.
Cristina izbucni în lacrimi și plecă. Seara s-a sfârșit astfel.
Așa se întâmplă de fiecare dată când Izabela se abate neinvitată să-și impună ordinea. A venit și într-o după-amiază când acasă era doar Cristina. Venise mai devreme de la muncă deoarece nu se simțea bine. Pe drum, a început să se simtă mai bine, cum adesea se întâmplă, și i-a venit poftă să mănânce. Își cumpără un iaurt și un covrig. Însă aproape se înecă atunci când o văzu pe Izabela la ușă.
— Izabela Pavlovna?! De ce ați venit?!
— Fiul meu spune că ai grețuri de sarcină, observă covrigul. — Nu mă mir. Te hrănești pe fugă, și cu cele mai ieftine produse. Ce naiba e asta? Patiserie cu șuncă și brânză?! Dă-mi-l aici! — Izabela începu să i-l ia, și aproape se încăierară. Totul s-a clarificat când vecina lor interveni.
— Ce se întâmplă doamnelor? Vă înfruntați pentru ultima bucată de pâine?
Izabela se îmblânzi imediat.
— Ei bine, tinerii de azi nu înțeleg ce-i bine…
Cristina scutură firimiturile și intră în casă trântind ușa. Soacra a fost lăsată afară și a început să bată, însă Cristina n-a mai deschis.
Izabela Pavlovna a făcut o mare gălăgie în tot blocul. Grigore ajunse, iar un alt scandal izbucnise.
Din nou, Izabela a plecat fără să se simtă stânjenită, în timp ce Cristina plângea și cerea o formă de dreptate. Dar Grigore, influențat de mama lui, minimaliza situația pasând-o pe seama hormonilor. Cu cât termenul se apropia, cu atât mai mult Izabela se simțea obligată să-și impună influența cu „atenția” ei.
Cristina, afectată emoțional, a început să aibă probleme de sănătate și a decis să vorbească cu Grigore.
— Grigore, înțeleg că îți iubești mama, iar ea te iubește pe tine… dar nu mai vreau să vină în casa noastră… — tocmai când să spună mai mult, sunetul cheii în broască o paraliză. Se temea că cineva le sparge casa. — Oare suntem jefuiți?
Însă, în loc de hoți, pe coridor a apărut Izabela Pavlovna cu un geamantan.
Cristina și-ar fi dorit să fi intrat hoți în casă, mai degrabă decât să o vadă pe soacra sa.
— Cum ați descuiat ușa? — a întrebat Cristina.
— Cu cheia. Grigore mi-a lăsat-o, — se lăudă Izabela Pavlovna. — Îi pasă de tine și nu mă lași să intru. Nu se poate așa. În ultimele luni de sarcină, e bine să ai acces la casă în caz de urgență. Am hotărât cu Grigore că ai nevoie de ajutor, atât moral, cât și fizic. Nepotul nostru va veni curând, iar eu voi fi aici să îl îngrijez. Până atunci, mă asigur că totul merge bine, — soacra îi înmână geamantanul lui Grigore și intră în cameră.
— Așa deci. Iarăși mâncare nesănătoasă. Toate astea vor ajunge la gunoi. De azi încolo, voi supraveghea ce mănânci și bei. Ți-am adus ciorbă și tinctură de la vindecătoare. Bea imediat, spuse soacra cu un ton autoritar.
Cristina privi spre Grigore, așteptând o explicație, dar el doar zâmbi și o mângâie pe umăr.
— Mama are dreptate. Așa va fi cel mai bine, iubito.
