-Bogdan, nu voiam să îți spun în ziua nunții… Pe scurt, știai că nevasta ta proaspătă are o fetiță? – colegul meu mă țintui de scaunul șoferului.
-Cum adică? – refuzam să cred așa o veste.
-Soția mea, văzând-o pe Tania a ta la nuntă, mi-a șoptit la ureche:
-Interesant, știe mirele că logodnica lui are o fiică la orfelinat?
-Îți imaginezi, Bogdan? Eu aproape m-am înecat cu salată la masă. Soția spune că personal a întocmit hârtiile de abandon pentru o fetiță nou-născută. Vica mea e doctor la maternitate. A recunoscut-o pe Tania după semnul din naștere de pe gât. Mai zicea că Tania și-a numit fetița Olivia și i-a dat numele său de Vasilescu. Asta era acum vreo cinci ani – colegul era curios să îmi vadă reacția.
Stăteam șocat la volanul mașinii. Ce veste!
Am decis să clarific situația personal. Nu puteam crede așa ceva. Desigur, știam că Tania nu era o adolescentă fără experiență, avea treizeci și doi de ani când ne-am căsătorit. Tania, înainte de mine, evident, avusese o viață personală. Dar de ce să-și abandoneze propriul copil? Cum poți trăi cu asta?
Am o poziție care îmi permite să găsesc rapid, prin cunoștințe, orfelinatul unde fusese crescută Olivia Vasilescu.
Directorul instituției mi-a adus o fetiță veselă cu un zâmbet strălucitor:
-Faceți cunoștință, aceasta e Olivia Vasilescu – se adresă directorul micuței – Spune domnului câți ani ai, draga mea.
Nu puteai ignora strabismul sever al fetiței. Mi s-a făcut milă de ea. Deja o simțeam ca pe propria mea fiică, m-am atașat sufletește. Până la urmă, această micuță e fiica femeii pe care o iubesc! Bunica repeta mereu:
-Copilul, chiar de e strâmb, e minunea părinților.
Olivia s-a apropiat îndrăzneț:
-Patru anișori. Ești tata?
M-am blocat. Cum să răspund unui copil care vede un tată în fiecare bărbat?
-Olivia, hai să vorbim. Ai vrea să ai o mamă și un tată? – evident, o întrebare naivă. Dar deja voiam să îmbrățișez această fetiță draguță și să o iau acasă imediat.
-Da! O să mă iei acasă? – Olivia mă privi cu ochi întrebători și pătrunzători.
-Te voi lua, dar puțin mai târziu. O să aștepți, suflețel? – simțeam nevoia de a plânge.
-O să aștept. N-o să mă minți? – Olivia deveni serioasă.
-Nu te voi minți, – i-am sărutat obrăjorul micuței.
Întors acasă, i-am povestit totul soției.
-Tania, nu îmi pasă ce-a fost înainte de mine, dar Olivia trebuie neapărat luată acasă. O voi adopta.
-Dar m-ai întrebat dacă vreau această fetiță? Și mai e și strabică! – Tania ridică glasul.
-E copilul tău! O voi opera pe Olivia la ochi. Totul va fi bine. Fetița e adorabilă! Te vei îndrăgosti de ea imediat, – m-a surprins atitudinea soției.
Cu mare greutate am convins-o pe Tania să o adoptăm pe Olivia.
A trebuit să așteptăm cam un an până am luat-o pe fetiță acasă. O vizitam des la orfelinat și, în acest timp, ne-am apropiat și obișnuit unul cu celălalt. Tania, totuși, nu avea dorința de a deveni mamă și chiar a vrut să oprească procesul de adopție la jumătate. Am insistat să continuăm și să finalizăm formalitățile.
În cele din urmă, a venit ziua în care Olivia a pășit pentru prima dată pragul casei noastre. Lucrurile simple, peste care trecem adesea cu vederea, o uimeau, entuziasmau și bucurau. Curând, oftalmologii i-au corectat vederea. Aceste proceduri au durat un an și jumătate. Mă bucur că micuța mea nu a avut nevoie de intervenție chirurgicală.
Fiica mea semăna perfect cu mama ei, Tania. Eram fericit. Aveam în familie două frumuseți – soția și fiica mea.
Timp de aproape un an după orfelinat, Olivia nu se sătura niciodată. Mergea și dormea cu un pachet de biscuiți. Era imposibil să i-l iei. Teama de foame era inevitabilă la copil. Tania era iritată de asta, eu eram uimit.
Încercam mereu să unesc familia, dar, din păcate… Soția mea nu a reușit să-și iubească propriul copil. Tania se iubea doar pe sine, își iubea orgoliul – un orgoliu cât un munte.
Aveam certuri, scandaluri, discuții răutăcioase cu Tania. Motivul era mereu Olivia.
-De ce ai adus această sălbăticiune în familia noastră? Nu va deveni niciodată o persoană normală! – a început Tania să țipe isteric.
O iubeam foarte mult pe Tania. Nu-mi imaginam viața fără această femeie. Deși, mama mea mi-a spus odată:
-Dragul meu, e decizia ta, dar am întâlnit-o pe Tania cu un alt bărbat. Nu cred că vei reuși cu ea. Tania e o femeie vicleană și abilă. Te va păcăli înainte să-ți dai seama.
Când ești îndrăgostit, nu vezi obstacole. Fericirea ta strălucește mai tare decât stelele. Tania era idealul meu. Fractura din relația noastră a apărut când micuța Olivia a venit în casa noastră.
Poate că ea mi-a dezvăluit adevărata situație din familia mea. Eram uimit de nepăsarea soției față de micuță.
Mi-am dorit chiar să nu o mai iubesc pe Tania, să mă detașez de ea, dar nu reușeam. Un prieten mi-a recomandat cândva:
-Uite, prietene, dacă vrei să te răcești față de o femeie sau fată, măsoar-o cu un centimetru de croitorie. E o superstiție populară.
-Glumești? – eram uimit.
-Măsoară-i circumferința bustului, talia, șoldurile. Așa o să-ți treacă iubirea. – Mi se părea că prietenul își bătea joc de mine.
Totuși, am decis să fac acest experiment simplu. Nu risc nimic.
-Tania, vină să îți iau măsurile, – am chemat-o pe soție.
Tania a fost destul de surprinsă:
-Îmi voi lua o rochie nouă?
-Desigur, – deja măsuram cu grijă bustul, talia și șoldurile soției cu centimetrul.
Experimentul s-a încheiat. O iubesc pe Tania la fel de mult. Am râs de gluma prietenului.
Curând după aceea, Olivia s-a îmbolnăvit. A prins o răceală. Avea febră. Se plângea, gemea și avea nasul înfundat. Umblam cu coada după Tania, ținând strâns păpușa mea Masha. Eram bucuros că în locul pachetului de biscuiți, Olivia avea acum păpușa Masha în mână.
Fiica mea adora să-și schimbe neîncetat păpușa. Dar acum păpușa era lăsată dezbrăcată, ceea ce însemna că era bolnavă, nu mai avea puterea să o îmbrace. Tania a strigat la Olivia:
-Taci odată. Nu mai am liniște de tine! Du-te și dormi!
Olivia își strângea păpușa la piept și continua să plângă și să se jelească. Deodată, Tania a smuls păpușa din mâinile Oliviei, a fugit la fereastră și a aruncat păpușa afară cu furie.
-Mămico, aceasta era păpușa mea preferată, Masha! O să înghețe afară! Pot să alerg după ea? – Olivia a plâns tare, a fugit spre ușă.
Imediat am fugit după păpușa aruncată. Liftul nu mergea. Am coborât scările de la etajul opt. Păpușa atârna de o creangă cu capul în jos. Am luat-o, am scuturat-o de zăpadă. Fulgi de nea topiți pe fața de cauciuc a păpușii arătau ca lacrimi. Când urcam treptele spre casă, mă gândeam că înnebunesc.
Gestul Taniei nu avea explicație. Am intrat în camera Oliviei. Fiica mea era în genunchi lângă patul ei, cu capul pe pernă. Olivia dormea, suspinând și tresărind în vis. Am așezat-o ușor pe pat și am pus păpușa lângă ea pe pernă.
Tania stătea liniștită în sufragerie, citind o revistă lucioasă, fără nicio grijă pentru Olivia. Aici s-a încheiat dragostea mea pentru soție. S-a uscat, s-a dizolvat, s-a evaporat. Am realizat, finalmente, că Tania era o învelitoare frumoasă și goală.
Soția și-a dat seama, probabil, de acest lucru.
Ne-am despărțit. Olivia a rămas cu mine, iar Tania nu a obiectat deloc.
…Când ne-am întâlnit ulterior, fosta soție mi-a șoptit zâmbind:
-Pentru mine, Bogdan, ai fost doar un salt mortal.
-Of, Tania! Ai ochi de safir, dar suflet de negru cărbune, – acum puteam să rostesc această replică fără probleme.
Tania s-a căsătorit imediat cu un om de afaceri de succes.
-Mi-e milă de soțul ei. Așa femeie nu merită să fie mamă, – și-a exprimat părerea mama mea.
Olivia în primele zile după plecarea mamei suferise mult, dorea doar să o simtă aproape pe mamă.
Dar noua mea soție, Liza, a reușit să se apropie de Olivia, să-i deschidă inima. Se pare că propria mamă și-a abandonat copilul de două ori. Pentru mine, asta era de neconceput.
Liza are o dragoste imensă și o răbdare nemărginită pentru Olivia adoptată și băiețelul nostru, Ștefan….
