Recent am vizitat pe fiul meu, Ion. Mai exact, am venit să îl ajut. Ion a decis să pună tapet nou și m-a rugat să îi dau o mână de ajutor. Desigur, nu am putut să refuz rugămintea fiului meu.
Mi-am luat concediu de la serviciu și am plecat la Ion, care locuiește la 250 de kilometri de mine. Am ajuns miercuri. Aveam câteva zile la dispoziție să terminăm totul. Eram încrezători că vom reuși să terminăm la timp.
În prima zi, am pus tapet într-o cameră, iar a doua zi, în alta. Într-o seară, telefonul a sunat. Fiul meu a luat receptorul și a spus:
-Da, vino! Minunat! Abia aștept să văd pe toți! Faceți cunoștință cu noii mei prieteni! Ei o să aducă mâncarea!
Am întrebat:
– Cine sunt?
– Musafiri! Cinci la număr! Și până atunci trebuie să terminăm tapetul în această cameră.
Am rămas surprins:
-Ion! Ce fel de musafiri?! Nu avem mâncare! Avem doar niște ouă în frigider! Și nu ajung pentru toată lumea!
– Nu te îngrijora, tată! Totul va fi bine! Musafirii își aduc singuri mâncarea! Nouă ne rămâne doar să pregătim farfuriile și ceaiul.
Am fost foarte uimit. Eu eram obișnuit altfel: când inviți oaspeți, trebuie să cumperi mâncare și să gătești mult. Dar fiul meu mi-a spus că pentru ei e diferit.
Aveam timp suficient să terminăm tapetul, să facem un duș și să ne aranjăm. Și apoi au început să sosească musafirii fiului meu. Fiecare a adus câte două feluri de mâncare. Unii au adus ciorbă și sarmale, alții salată boeuf și plăcinte, alții friptură și salată. Iar Ion a pus doar ceainicul, miere și zahăr. Se pare că în acest scop, Ion deja cumpărase veselă de unică folosință.
Masa a fost foarte bogată. Toți mâncau cu plăcere, apoi au băut ceai. După aceea, o femeie a început să cânte, iar noi i-am ţinut isonul. Seara a fost foarte veselă, ca între familie și prieteni apropiați.
După aceea, fiecare oaspete și-a luat vasele și a plecat. Noi, cu Ion, am spălat doar ceștile și lingurițele, iar farfuriile le-am aruncat pur și simplu. A durat nu mai mult de zece minute.
L-am întrebat pe Ion: cine a venit cu ideea asta? El mi-a răspuns:
– Pe vremuri, și noi primeam oaspeții așa cum spui tu. Dar era obositor și scump. Așa că ne-am sfătuit cu prietenii și am hotărât să ne întâlnim fiecare pe rând la altul, iar fiecare să aducă câte două feluri de mâncare. Gazdei îi rămâne doar să pregătească farfuriile și ceaiul. Ne place mult să ne întâlnim așa, și acum facem asta de fiecare dată!
Și mie mi-a plăcut foarte mult. Le-am povestit și prietenilor și cunoștințelor mele. Dar nu le-a plăcut ideea. Păcat!
Au refuzat chiar să încerce astfel de întâlniri. Și este păcat, căci cred că este o idee foarte bună…
