Pisicuta salvatoare de la necazuri
Am cumpărat o garsonieră într-un cartier vechi din oraș. Locul nu era tocmai ideal, dar nu aveam prea mulți bani, așa că am ales din ce era disponibil. Apartamentul era mare și luminos, cu tavane înalte. Doar scara blocului era murdară și veche, iar pe străzi aproape că nu vedeai tineri. Totuși, eram fericită, fiindcă era prima mea achiziție importantă.
Anii petrecuți în cămin m-au făcut să uit ce înseamnă să ai propriul colț. În timp, apartamentul mi se părea rece și foarte gol. De fapt, într-un fel și era gol. Aveam foarte puține mobilă și încă nu cumpărasem perdele. Plănuiam să strâng toate cele necesare treptat.
Seara, în apartament se auzea ecoul pașilor mei. Acest lucru mă neliniștea și chiar mă speria, dar nu aveam ce face. Nu-mi permiteam să cumpăr mobilier și să fac renovări în același timp.
Într-o noapte, m-am trezit simțindu-mă sufocată. Parcă aveam ceva greu pe piept și fiecare respirație era dificilă. Am încercat să mă ridic, dar nu am putut. Parcă ceva mă ținea lipită de pat. Cuprinsă de frică, mi-am întors capul încercând să ies din acea stare. Într-un moment, m-am simțit mai bine și am putut respira liber. Gâfâind, am auzit cum scârțâiau podelele, ca și cum cineva ar fi ieșit din cameră. Podeaua era veche, iar la mers scândurile se mișcau.
Îngrozită, m-am uitat în jur, dar nu am văzut nimic. Colegii de la serviciu, auzind povestea mea, au spus că ar putea fi paralizie de somn. Cineva chiar mi-a recomandat să merg la medic, dar am decis să mai aștept. Poate că fusese doar o întâmplare.
Totuși, peste câteva nopți, totul s-a repetat. Mă sufocam din nou, iar apoi cineva părea să fugă din cameră. De data aceasta, pe lângă scârțâitul scândurilor, am auzit un sunet ușor, ca și cum fugarul ar fi avut unghii foarte lungi.
Dar nici acest incident nu m-a dus la medic. Două săptămâni am trăit liniștită, până când ciudata senzație s-a repetat. De data aceasta, pe lângă senzația de greutate, aveam senzația de strângere a gâtului. Mă sufocam și aproape îmi pierdeam cunoștința. Apoi m-a eliberat și iar am auzit pași.
Dimineața, am descoperit pe gât niște semne ciudate. Erau vânătăi. Cineva chiar încercase să mă sufoce în timpul nopții. M-am speriat îngrozitor și am decis să nu mă întorc în apartament.
Două nopți am stat la prietena mea. Ea m-a dus la o vrăjitoare care mi-a spus că am fost vrăjită și că mă va scăpa de aceasta. Am mers împreună la apartament. Vrăjitoarea a făcut un ritual lung și mi-a spus că a îndepărtat vrăjile și că acum pot dormi liniștită. I-am plătit și a plecat.
M-am culcat liniștită, dar noaptea m-am simțit din nou sufocată. M-am trezit simțind o greutate, iar aerul îmi lipsea. Atingându-mi gâtul, am simțit mâini aspre și foarte reci. Am încercat să țip, dar fără succes. Atunci am încercat să desfac strânsoarea necunoscutei entități și am auzit un șuierat. Eram conștientă că cineva mă sufoca, stând pe pieptul meu. Lupta a ținut un timp, apoi entitatea m-a lăsat și a fugit iar din cameră, cu unghiile bătând în podea.
Îngrozită, am ieșit din apartament. După câteva minute pe palier, am decis să mă întorc. Nu am mai putut adormi. Am aprins lumina și am rămas în bucătărie până dimineața.
La serviciu, toată lumea a observat cum arătam – palidă și obosită. Nu le-am povestit ce s-a întâmplat și am dat vina pe oboseală. Mi-era frică să mă întorc la apartament, așa că am cerut să dorm la prietena mea. Dar trebuia să iau unele lucruri de acasă, deci, după lucru, am trecut pe-acolo.
Urcând scara, am întâlnit-o pe vecina mea, tanti Maria. Ducea în mâini o cutie și m-a întrebat dacă nu vreau un pisoi.
Am privit în cutie. Înăuntru era un pisic alb și drăgălaș, cu ochi blânzi. Tanti Maria mi-a spus că l-a găsit lângă magazin și îi caută un stăpân. Nu știu ce m-a determinat, dar am fost de acord să-l iau. Poate mi-era frică să mă întorc singură chiar și pentru câteva minute. Cu pisicul în brațe, am deschis ușa apartamentului. Era liniște. L-am lăsat să alerge și m-am dus în dormitor să-mi strâng lucrurile. După câteva minute, am auzit cum pufosul meu prieten șuieră zgomotos.
Am alergat în bucătărie. Pisicul stătea în mijlocul ei, privind intens un colț și șuierând tare. Blana îi era zbârlită. Nu înțelegeam ce se întâmplă.
Pisicul s-a apropiat hotărât de perete și a început să zgârie tapetul vechi care rămăsese de la proprietarii anteriori. Am vrut să-l opresc, dar mi-am amintit de poveștile despre cum pisicile simt forțele supranaturale.
Alături de prietenul meu cu blană, am început să dezlipesc tapetul de pe pereți. În colț, am descoperit o adâncitură acoperită cu ziare. Scoțându-le, am găsit un pachet ciudat. L-am deschis și aproape că am leșinat. Înăuntru erau oase, pene, sare și o fotografie mică.
De pe poza veche, mă privea o bătrână urâtă. Ochii ei erau complet lipsiți de viață, parcă nu avea pupile. Parcă fusese fotografiată deja moartă.
Am auzit de o asemenea tradiție. Se spune că fotografiau morții ca amintire, fiindcă nu existau multe poze din timpul vieții.
Am luat o farfurie din dulap, am pus în ea conținutul pachetului împreună cu fotografia și am dat foc. Bucătăria s-a umplut de un miros neplăcut. A trebuit să-mi acopăr chiar nasul. Pisicul meu s-a uitat tăcut la ardere. În spate, am auzit pașii unor picioare bătrâne și osoase. Entitatea se zvârcolea în agonie, alergând disperată prin tot apartamentul.
Curând, s-a lăsat liniștea. Am ars conținutul pachetului complet. Am deschis ferestrele să aerisesc, am luat pisicul, lucrurile și m-am dus la prietena mea. După ce am dormit o noapte la ea, m-am întors în apartamentul meu. Am observat că în camere era mai cald și că ecoul aproape dispăruse. Poate nu era din cauza golului, ci fiindcă cineva mă urmărea constant.
După o lună, am întâlnit-o din întâmplare pe tanti Maria. Mulțumindu-i pentru cadou, am auzit de la ea ceva ciudat:
– Întotdeauna am observat că locatarii acelui apartament dorm prost, – a oftat bătrâna. – Se pare că totul era din cauza lipsei unei pisici. Animalele sunt cei mai buni vindecători ai noștri.
M-am gândit la cuvintele ei. Am vrut să o întreb ce știe despre apartamentul ciudat, dar când să deschid gura, tanti Maria plecase deja. De atunci, nimeni nu mi-a mai tulburat somnul, iar alături de mine mereu adormea pufosul meu apărător.
