Scena tensionată se încheiase, iar ușa de la intrare s-a trântit cu zgomot, lăsând în urmă o liniște asurzitoare. Pisica mare și gri și-a mișcat urechile neliniștită, a sărit de pe fotoliu și s-a dus să inspecteze apartamentul. Ceea ce a văzut nu i-a fost deloc pe plac. Cătălina zăcea pe canapea, plângând încet.
Sonia era foarte îngrijorată atunci când stăpâna ei iubită era tristă, așa că s-a așezat lângă ea și a început să o consoleze în toate modurile posibile pentru o pisică. Torcea cele mai dulci cântece ale ei, se frământa cu lăbuțele, gâdila fața stăpânei cu mustățile și i se freca cu botul de obraji. Însă Cătălina rămânea indiferentă și continua să plângă.
Sonia era foarte surprinsă, pentru că până atunci mângâierile ei nu trecuseră niciodată neobservate. Casa parcă mirosea a tristețe…
Cătălina și Ovidiu își adorau pisica, iar frumoasa pufoasă le răspundea cu aceeași afecțiune. Ea era centrul universului lor mic și considera că era datoria ei să-i protejeze și să-i bucure pe cei care erau lumea ei.
Cu mulți ani în urmă, într-o seară rece de toamnă, Ovidiu venise acasă cu un pisoi ud la subraț. Nu putuse trece pe lângă ghemotocul gri, tremurând pe treptele blocului. Mâinile calde ale unei femei l-au primit pe micuțul rătăcit și au început grijile: să-l hrănească, să-l spele, să-l încălzească…
Pisoiul s-a dovedit a fi o fetiță și, deoarece în primele zile acasă dormea în mare parte, a fost botezată cu solemnitate Sonia. Pe Sonia. Era iubită și răsfățată, i se iertau micile șotii și năzbâtii. Avea parte de cea mai bună mâncare, jucării interesante și un adevărat palat multi-nivel pentru pisici. Sonia prefera să doarmă în patul stăpânilor, alături de cei pe care-i iubea din tot sufletul.
După câteva zile, când Ovidiu nu mai apăru acasă, iar Cătălina continua să plângă pe canapea, Sonia a înțeles că s-a întâmplat ceva foarte rău cu cei dragi ei. Pisica stătea pe pervaz, privind gânditoare la strada pe care o uda ploaia de toamnă. Vremea i-a amintit de acea zi când Ovidiu o adusese pe ea, micuța scăpată de pe stradă, acasă. Și cum împreună au avut grijă de ea…
„Trebuie să salvez familia. E timpul să iau situația în propriile lăbuțe!”, gândi pisica gri, luând o hotărâre.
Cătălina nu-și amintea de câte zile se afla într-o stare de letargie. Ziua se transforma în noapte, noaptea în zi, și lacrimi, lacrimi… Ovidiu plecase… Se despărțiseră… Și doar se certaseră dintr-o nimica toată… Gândurile ei erau confuze, se aglomerau și se împrăștiau.
Dându-și seama că așa nu mai poate continua, Cătălina s-a ridicat de pe canapea și s-a îndreptat spre bucătărie. Privirea ei rătăcitoare a zărit bolurile pisicii. Mâncarea era neatinsă.
— Sonia! Sonioară! Dumnezeule, fetița mea! Unde ești?
Apatia dispăru dintr-o dată din Cătălina. Certându-se cu ultimele cuvinte, s-a apucat să caute pisica.
Ca o cârpă de blană, Sonia stătea în fotoliul preferat al lui Ovidiu, fără să răspundă la glasul stăpânei. Coada somptuoasă era lăsată în jos, blana pufoasă nepătrunsă și mată, ochii verzi priveau fără viață. Cătălina a luat-o în brațe pe micuța slăbită și a început să se agite prin apartament.
— Micuța mea, ce-ai pățit? Iartă-mă! Cum am putut?!
Fără să dea drumul pisicii din brațe, a apucat telefonul.
— Ovidiu! Ascultă… Sonia… se simte foarte rău… nu știu ce are. O duc la clinică. Da, vino.
Bătrânul veterinar a consultat-o îndelung pe pacientă, a analizat rezultatele testelor și și-a frecat mustățile.
— Sincer, nu știu ce să vă spun. Nu văd nicio abatere vizibilă la animal. Conform analizelor, pisica este sănătoasă. Ecografia nu a arătat nimic. Totul este conform vârstei.
— Și totuși, ce este cu ea? Vedeți și dumneavoastră, doctore, în ce stare este!
— Văd… Pot să vă pun o întrebare?
— Da, doctore, desigur!
— Spuneți-mi, în ultima vreme nu au avut loc schimbări în casa, în familia dumneavoastră? Am senzația că pisica nu a acceptat aceste schimbări și refuză în mod conștient să trăiască. Reflectați asupra acestui lucru. Acum pot doar să vă recomand să fiți atentă la alimentația ei și să-i dați vitamine.
Cu grijă, Ovidiu a scos-o pe Sonia din cușcă și a așezat-o pe fotoliu, coborând lângă ea pe podea, mângâindu-i blana fină.
— Iartă-mă! Sunt un prost, nu am cuvinte ce prost sunt!
Pisica și-a ridicat capul, l-a privit cu atenție pe stăpân și și-a ascuns botul în palma lui.
— M-ai iertat? Mulțumesc! Acum trebuie să cer iertare și de la Cătălina.
Vocile tăcură, în apartament s-a așternut liniștea. Pisica gri a sărit cu grijă de pe fotoliu și s-a apropiat de canapea. Învârtindu-se, Cătălina dormea, îmbrățișându-se cu Ovidiu…
„Ei bine, bravo vouă!”, gândi pisica, „Sunt o actriță grozavă! Dar o astfel de dietă forțată afectează serios silueta mea!”
Cu coada ridicată mândru și mijind ochii verzi cu istețime, foarte mulțumită de sine, Sonia a plecat spre bucătărie. Gardiana vetrei familiale avea nevoie să-și recapete forțele…
