Scurt timp în urmă, bunica mea a avut amețeli și medicul sosit cu ambulanța a decis că este mai bine să nu riște, așa că a dus-o la spital. Acolo i s-a explicat clar că la vârsta ei să umble vioaie pe la teatre cu prietenele sale în vârstă nu mai este deloc potrivit. Moartea nu e departe și ar fi bine să o întâmpine cum se cuvine – în patul său, nu la o partidă de poker la vreo prietenă.
Bunica a decis să se pregătească pentru moarte lent și cu stil. În primul rând, a achiziționat o grămadă de medicamente și le-a așezat îngrijit pe noptieră. Atmosfera s-a umplut rapid de un miros pregnant de corvalol.
Apoi ne-a pus pe jar pe toți, cerându-ne să-i sacrificăm timpul și nervii pentru a o ajuta în procesul solemn de plecare.
Era capricioasă, cerea mereu alte și alte medicamente, ba chema medicul, ba notarul. Mama se agita peste măsură, încercând să-i satisfacă toate mofturile și să o convingă, măcar un pic, că încă e prea devreme să mori. Bunica însă dădea ochii peste cap și cerea să i se mai toarne niște corvalol.
Totuși, într-o zi, în camera bunicii a apărut o veche prietenă, Neli. Norocul meu a fost că mă aflam acolo și am avut șansa să văd totul cu ochii mei.
— Am auzit că, în sfârșit, te-ai hotărât să mori, — spuse adânc cu voce de bas, — bravo. Cineva dintre noi trebuie să facă primul pas spre lumea cealaltă, să afle cum stau lucrurile acolo. Dar răspunde-mi sincer – chiar vrei să stai în sicriu arătând astfel?
Bunica mormăi că nu contează cum va arăta în cutie.
— Poate că pentru tine nu contează, — răspunse Neli, — dar eu va trebui să mă uit la asta! Ba mai mult, o să trebuiască să te sărut! Oamenii ce-or să zică?! Vor crede că au venit la o înmormântare decentă, și de fapt au fost înșelați. Nici nu voi putea să mă uit în ochii lor!
— Ce legătură au oamenii? — exclamă bunica.
— Pentru că vor veni, crezând că își iau rămas-bun de la o prietenă de-a lui Neli, și Neli nu se însoțește cu oricine. Dar când te vor vedea, vor crede că au fost păcăliți cu alt cadavru și se vor supăra! Apropo, de ce atâtea medicamente? Îți faci singură rău cu ele?
— Încerc să-mi alin suferința, — se apăra bunica.
— Îți distrugi complet ficatul – și o față galbenă nu e cine știe ce să vadă în sicriu. Vrei să-i sperii pe oameni de să fugă îngroziți?
Bunica s-a gândit și a fost de acord că e mai bine să aibă o față arătoasă în sicriu. Prietena a susținut-o și i-a propus să iasă afară să-și obțină un ten sănătos, care va fi de mare efect pe patul de moarte.
Cu gura căscată, am privit cum bunica mea, numai ce pe moarte, cobora din pat și mergea spre dușul de care refuza să se apropie în ultimele trei săptămâni. Iar Neli, strângând din buze cu dispreț, mi-a poruncit să strâng tot patul să-l duc la spălat… iar la ele să le pregătesc două cești de cafea tare, în care să torn câte ceva tonic, cam cincizeci de grame. Pentru că coniacul face bine la tonus și la nervi. Iar în sicriul cu pricina, după cum v-ați prins deja, e mai bine să te afli cu un sistem nervos sănătos și o inimă puternică…
Prietena cea mai bună a fost atât de preocupată de viitoarea înmormântare a bunicii, că timp de două săptămâni a pregătit-o sârguincios. În acest timp, au vizitat frizeria, maseurul și salonul de înfrumusețare. Au umblat prin magazine și reduceri, au cumpărat o mulțime de lucruri drăguțe, fără îndoială necesare în lumea cealaltă, cum ar fi o pălărie cu văl, mănuși, machiaj.
Așa că de înmormântarea proprie bunica nu-și mai face griji, știind că totul va fi la cele mai înalte standarde. Iar pentru a trece timpul mai lesne, și-a reluat vizitele la prietene, partidele de poker și picnicurile vesele. Spune că, dacă moartea chiar o dorește atât de mult, atunci să o caute… Deși, se pare că moartea nu se grăbește să o găsească – probabil că bunica nu are încă suficient de bună culoare a feței pentru asta.
