La biroul nostru era un tip. Ei bine, un bărbat în toată firea, de 36 de ani. Dar era special.
Să fim sinceri, omul nu era înzestrat cu multă inteligență. Era sincer cu privire la asta! Cu toate acestea, l-am angajat acum 6 ani și nu am regretat niciodată. Cel mai interesant a fost că el știa că nu e prea ager și nu ascundea asta. Mai mult, când a venit să se angajeze, primul lucru pe care mi l-a spus a fost:
– Bună ziua! Nu sunt un tip deștept și nu ascund asta. Dar am nevoie de un loc de muncă pentru a putea să-i cumpăr mamei medicamente. Nu mai poate lucra.
Am fost un pic șocat, dar mi-am dat seama că omul chiar avea nevoie. Era suficient de capabil să îndeplinească sarcini simple. Mi-a amintit de personajul lui Dustin Hoffman din filmul meu preferat, “Omul ploii”. Nu doream să-l rănesc în niciun fel…
– Ești mai deștept decât majoritatea celor care își maschează prostia, dar fără succes. Bine, de mâine ești angajat.
De atunci, a devenit ca un fiu pentru noi. A lucrat alături de toți timp de 6 ani. Poate că era diferit, dar era cinstit, corect, punctual și, în opinia mea, cel mai bun angajat. I-a pus pe picioare mama după un AVC, chiar dacă a avut nevoie de puțin ajutor cu medicamentele și maseurii. A făcut totul singur și niciodată nu s-a plâns că îi e greu! Era iubit de toți și considerat de-ai casei! Așa l-au îndrăgit, că din 75 kg a ajuns la 100!)) Am ajuns să semănăm!))
Dar să revin… Alaltăieri, când am venit după o absență lungă, asistenta mea mi-a spus direct…
– Oleg vrea să plece! Poate îl convingeți să rămână? Cum vom face fără el??
Am fost și eu surprins! Cum adică pleacă??? Unde??? De ce??? L-am rugat să vină în birou. A intrat după zece minute, cu capul plecat…
– Oleg! Ce s-a întâmplat? Ce nu îți convine? Te-a supărat cineva? Arată-mi cu degetul și concediez jumătate de birou!
– Nu, nu, vă rog, nu e nevoie, îi iubesc pe toți. Doar că…eu… acesta…
– Cu mama sunt probleme???
– Nu, mama e bine, mulțumesc… Vreau să mă însor!
Și aici am avut un șoc, ca un telefon defect! Imediat m-am întrebat “cum adică, te însori?”… Dar cine sunt eu să pun astfel de întrebări? E la fel de om cum sunt și eu și nimic uman nu-i e străin, dar totuși…
– E un lucru bun, sper că nu ești singurul care vrea să se căsătorească, și că viitoarea mireasă te dorește la fel?
– Da, bineînțeles!!! Mă invită de un an la ea, în Suedia! Cu mama. Ne iubește pe amândoi!
Hm, ceva nu-mi plăcea deloc… Să mergi cu un om bolnav, autist…, în Suedia…, și cu mama… Ceva nu se lega!
– Trebuie că e o fată bună dacă mergi cu mama ta acolo!
– E foarte frumoasă, roșcată și mai deșteaptă ca mine! Vă arăt acum o poză.
Scoate un iPhone 7 din buzunar! Wow, m-am gândit, nu-i rău! De ani de zile avea un telefon vechi pe care tot încercam să-l convingem să-l schimbe, chiar i-am dat un Samsung nou de ziua lui și vechiul meu Sony, dar nimic. Și acum… un iPhone 7! N-am apucat să întreb, și deja îmi răspundea…
– Carolina mi l-a dăruit și mi-a pus multe poze ca să nu-mi fie dor de ea.
Mintea mea era deja plină de gânduri negre. Mă așteptam să văd vreo Pamelă Anderson din posterele vechi. Dar ceea ce am văzut m-a șocat! O fată frumoasă, cu trăsături specifice oamenilor cu un sindrom cunoscut. Îi numesc întotdeauna “Oamenii Luminoși”.
Nu e vina lor că au un cromozom în plus. În rest sunt ca și noi, și chiar ne depășesc în anumite privințe! Cel puțin ei nu ne consideră proști doar pentru că avem un cromozom mai puțin! De fapt, sunt oameni foarte drăguți și inofensivi. Și ce-mi place cel mai mult la ei e că zâmbesc mereu! Zâmbetele lor sunt mult mai sincere decât cele forțate pe care le vedem din ce în ce mai des la ceilalți!
– Chiar e frumoasă! Ești un băiat norocos! Dacă totul e așa cum spui, eu, ca șeful tău, dar mai ales ca om, te voi lăsa să mergi la frumoasa ta! Dacă nu te deranjează, voi lua legătura cu mama ta, să facem aranjamentele să vă cumpăr bilete de avion. Bine?
Oleg era întotdeauna vesel… dar atâta fericire pe chipul lui nu am mai văzut! Pentru acel chip, l-aș fi trimis oriunde, chiar și în Brazilia, cu orice preț! A bătut din palme ca un copil și mi-a dat telefonul să vorbesc cu mama lui. Și cel mai important motiv pentru care consider autiștii mai inteligenți decât noi, e că a ieșit din încăpere ca să discut, deși știa că va fi vorba despre el. Cine altcineva ar fi făcut asta? Nimeni, cei mai mulți ar fi stat să asculte! Oameni unici! Inteligenți! Delicați!
De ce să nu fie fericiți, ca ceilalți? Cred sincer că sunt mai fericiți în familiile lor decât noi, pentru că nu știu să mintă, nu știu să țipe, dar știu să iubească și să fie loiali!
Și cine e mai inteligent dintre noi? Sper că răspunsul e evident!))
Am vorbit cu mama lui și am aflat că ea deja o cunoaște pe fată și nu e niciun motiv de îndoială… și mâine, de fapt chiar azi la 8 dimineața, îi duc pe fostul meu angajat și mama lui la Aeroportul Otopeni, iar la 11.25 zboară spre Stockholm. Vor fi fericiți împreună și eu voi fi aici, fericit pentru ei! Iar în martie, dacă totul merge bine, voi zbura și eu în Stockholm să-l căsătoresc pe cel mai bun și pozitiv angajat al meu!
Când îi privești pe acești oameni, nu ți-e milă de nimic, de timp, de bani sau de efort, doar să le faci viața un pic mai bună! Apoi privești în jur și vezi oameni care îți iau bunătatea ca pe o slăbiciune și încearcă să-ți întineze sufletul, și te uiți la ei și nu-i mai vezi, căci sunt nimic pentru tine! Dar, din fericire, oamenii buni sunt mai mulți. De aceea acest Pământ nătâng se mai învârte încă…
Mă duc să pregătesc o găleată de cafea, să nu adorm și să nu ratez aeroportul!
