E crud să-ți bați joc de oamenii de la țară!
Am terminat facultatea de economie și acum câteva luni am început să lucrez ca contabilă într-o firmă…
Primele zile de lucru m-au dus înapoi în timp, la perioada când dădeam examene pentru admitere la facultate și apoi la cele semestriale.
Nu voi uita niciodată cum celelalte fete, aranjate, la modă, machiate și pline de sine, mă priveau cu dispreț.
Iar eu – o fată simplă de la țară, tremurând de frică să nu pierd trenul de dimineață, să nu mă încurc cu tramvaiele și autobuzele și să nu întârzii la examene. Nu-mi stătea gândul la ce voi purta sau cum arăt.
Chiar și după ce am fost acceptată, lucrurile nu s-au schimbat. Mă priveau de sus, râdeau de mine când mergeam prin zăpadă cu singura mea pereche de pantofi de iarnă.
Nu contează de unde vii, ci ce fel de om ești.
Mă ignorau ca pe un obiect, în timp ce stăteam înghețată și-mi suflam în mâini ca să le încălzesc.
La început nu mă invitau nicăieri, iar mai târziu au început să facă exact opusul.
Mă tot chemau să merg cu ele la cafea sau „să mâncăm ceva”, știind că nu am bani și – vrând-nevrând – urma să le refuz.
Batjocurile și jignirile celorlalți m-au apropiat de Ștefan, care și el provenea dintr-o zonă rurală, la fel de sărac și demodat, un coleg care își număra ultimii bănuți.
Niciodată nu am devenit un cuplu, dar suntem prieteni adevărați până în ziua de azi, ne bazăm unul pe altul și ne ajutăm.
Amândoi am dovedit că suntem puternici – el a început să lucreze în Iași, pentru a fi mai aproape de părinții săi și a le putea oferi ajutor.
Eu trebuia să mă stabilesc în București, fiindcă sora mea locuiește aproape, își crește singură nepoțica și are nevoie de mine.
Niciodată nu am vorbit cu nimeni despre aceste trăiri.
Recent, însă, la locul meu de muncă a venit în vizită una dintre fostele mele colege. Era arogantă și ironică, până când am pus-o la punct.
I-am explicat că documentele pe care le-a adus sunt complet greșite, iar mai grav este că ar putea induce în eroare șefii mei. A deschis gura impresionant de larg, dar inutil.
După ce i-am spus că în acest birou nu se ridică tonul, s-a potolit.
Mi-ar fi plăcut să-i întorc batjocura și umilința cu care m-au tratat ea și prietenele ei, dar nu am putut.
Am decis că rușinea și pretențiile mari sunt suficiente pentru ea.
Sunt fericită că nu m-am lăsat învinsă de oameni ca ea.
