„Dragostea nu se poate cumpăra cu bani”
Un fermier din Ardeal avea niște cățeluși pe care voia să-i vândă. Tocmai lipise un anunț pe un stâlp, când un băiețel de vreo șapte ani se apropie de el.
— Domnule, aș vrea să cumpăr un cățeluș de la dumneavoastră, spuse băiatul.
— Bine. Doar că acești cățeluși sunt de rasă și nu sunt ieftini, răspunse fermierul.
Băiatul se gândi o clipă, apoi băgă mâna în buzunar și întrebă:
— Am 39 de bani. Aș putea măcar să-i văd pentru banii ăștia?
— Desigur, răspunse fermierul și chemă încet: — Dolly, la mine!
Din cușcă ieși o cățea, urmată în goană de patru cățeluși. Ochii băiatului străluciră de fericire.
Când toți cățelușii ajunseră la gard, băiatul observă un alt cățeluș. Acesta, șchiopătând dintr-un picior, abia reușea să țină pasul cu frații săi agili și părea caraghios și stângaci.
— Mi-ar plăcea să-l am pe acela, spuse hotărât băiatul, arătând către cățelul șchiop.
— Ești sigur, fiule, că îl vrei pe acel micuț? întrebă fermierul nedumerit. — El nu va putea alerga repede după tine.
— Nici nu-mi trebuie asta.
Băiatul ridică puțin cracul stâng al pantalonilor, iar fermierul văzu un protez elegant.
— Vedeți, domnule, nici eu nu pot alerga repede. Am nevoie doar de cineva care să mă înțeleagă… Cât vă datorez pentru el?
— Nimic.
Bătrânul fermier luă cățelul tăcut și îl întinse băiețelului.
— Dragostea nu se poate cumpăra cu bani….
