„Dragostea nu se vinde”
Un fermier din România avea câțiva căței pe care hotărâse să îi vândă. Tocmai lipise un anunț pe un stâlp, când un băiețel de vreo șapte ani s-a apropiat de el.
— Domnule, aș vrea să cumpăr un cățel de la dumneavoastră, spuse băiatul.
— Bine, dar să știi că acești căței sunt de rasă și nu sunt ieftini, răspunse fermierul.
Băiatul a stat pe gânduri pentru o clipă, apoi și-a băgat mâna în buzunar și a întrebat:
— Am 39 de bani. Aș putea măcar să îi văd pentru acești bani?
— Desigur, răspunse fermierul și chemă încet: — Doru, vino aici!
Din cușcă a ieșit o cățea, urmărită de patru cățeluși plini de energie. Ochii băiatului străluceau de fericire.
Când toți cățeii s-au apropiat de gard, băiatul a observat un alt cățeluș, care șchiopătând abia ținea pasul cu ceilalți frați vioi, părând amuzant și neîndemânatic.
— Aș vrea să am cățelușul acela, spuse băiatul hotărât, arătându-i fermierului pe cel șchiop.
— Ești sigur, copile, că vrei chiar pe acest prieten? întrebă mirat fermierul. — El nu va putea alerga repede după tine.
— Nu am nevoie de asta.
Băiatul ridică cracul stâng al pantalonului și fermierul văzu o proteză elegantă.
— Vedeți, domnule, nici eu nu pot să alerg repede. Am nevoie de cineva care să mă înțeleagă… Cât vă datorez pentru el?
— Nimic.
Bătrânul fermier luă cățelușul care se potolise și i-l întinse băiatului.
— Dragostea nu se vinde…
