Lucreția mergea încet pe stradă. Așa trădare din partea celor apropiați nu ar fi crezut vreodată că va trăi. Îl considera ca fiind fiul său. Și totuși, el pare că mereu a avut altceva în minte. O expresie amuzantă, ei niciodată nu i-au plăcut clișeele. Întotdeauna credea în oameni: nu există oameni răi, doar fapte prost făcute. Din cauza acestor fapte, cei dragi suferă.
Cu Ilie era a doua căsătorie. Prima fusese un eșec care a făcut-o să-și piardă încrederea. Iși promisese că nu va mai căsători niciodată. Dar timpul a trecut și lucrurile s-au schimbat.
Au lucrat împreună cu Ilie mulți ani. El era căsătorit cu cea mai bună prietenă a ei. Când Lucreția trecea prin momente grele cu soțul ei nepriceput, ei erau cei care erau alături de ea. Când Valentina s-a îmbolnăvit, a venit timpul să-i ajute. Acum Lucreția strângea bani pentru operație, spăla, gătea, făcea curat, cât timp prietena ei era în spital. Însă toate eforturile au fost zadarnice și Valentina a decedat.
După pierderea soției, Ilie s-a simțit pierdut. Astfel, Lucreția s-a ocupat de toate aranjamentele pentru înmormântare. Apoi, a ajutat la creșterea lui Sergiu. Și după ce, la ceremonia aniversarii morții Valentinei, Ilie, într-un ton obișnuit, a spus:
– Rămâi la noi.
Ea a acceptat. Într-adevăr, Sergiu avea nevoie de o mamă. O femeie străină nu va iubi un copil străin.
Cine știe dacă a fost iubire sau doar obișnuință, dar a ieșit o familie frumoasă și unită. Sergiu a început să-i spună mamă Lucreției, dar ea a oprit-o:
– Mama ta este Valentina. Să nu o uiți niciodată.
Au unit cele două garsoniere mici într-o locuință mare. Așa cum era firesc, pe numele capului familiei. De câteva ori, Ilie i-a propus Lucreției să legalizeze relația. Dar ea refuza mereu. La ce bun, că doar nu vrem să mai facem copii? N-avem oare destule griji cu Sergiu? Într-adevăr, Sergiu era un copil plin de energie. Chiar dacă era un băiat bun, era foarte neliniștit. La grădiniță educatorii se plângeau, iar din școală chiar suna telefonul în fiecare zi, de mai multe ori. Ilie se supăra, îl certa, chiar încerca să-l pedepsească.
Dar Lucreția îl apăra:
– Adu-ți aminte de tine. Nici tu n-ai fost ușă de biserică. – Ilie zâmbea la amintirea sa.
– Și ce facem, să fie toți așa dezordonați? Știi că tata mă bătea…
– Dar te-a făcut mai bun asta?
– Nu, dar totuși. Cum să-i explic ce e bine și ce e rău?
Lucreției i s-a făcut dor de amintiri, nu s-ar fi gândit niciodată că va trece prin așa ceva. Nu ar fi știut, dacă Ilie nu ar fi murit. Nu ar fi trebuit să se întâmple așa. La 45 de ani, nu ar fi trebuit să moară de un cheag de sânge. Dacă ar fi fost bolnav, ar fi avut timp să se pregătească. Ar fi scris un testament Ilie. Dar moartea lui a fost atât de neașteptată, atât de absurdă. Că părea că a murit împreună cu el.
Sergiu era deja un bărbat în toată firea, student la facultate, avea o prietenă. Lucreția nu așteptase nimic rău de la el. Dar el a venit după înmormântare seara, cu bunica. Pare că nu putea să facă asta de unul singur, avea nevoie de susținere. Și a spus:
– Apartamentul este al meu și al bunicii. Tu nu ești nimic aici. Îți dăm o lună să pleci.
Lucreția nu a putut spune nimic, cuvintele acelea au șocat-o. Dar, pe de altă parte, dacă fiul pe care l-a crescut putea să o dea afară ca pe un câine vagabond, înseamnă că nu a fost o mamă bună. Înseamnă că toată viața a fost în van. Pe drept îi vine. Dar acum unde să meargă, cum să trăiască. Să pornească din nou de la zero?
Au trecut două săptămâni de la vizita fiului și Lucreția încă nu știa ce să facă. Nu povestise nimănui, îi era rușine. Se mândrea cu el, se lăuda cu reușitele lui. Cum a intrat singur la facultate, ce fată bună avea. Și acum? Nu era fiul ei. Nu avea nevoie de ea. Nu avea loc în viața lui.
Lucreția se perpelea în pat, nu putea să doarmă. Cineva a sunat la ușă. Ea s-a ridicat fără tragere de inimă, s-a îmbrăcat cu un halat, papuci și a mers să deschidă ușa. De câte ori i-a spus lui Ilie să întrebe cine este la ușă înainte să deschidă. Dar nu a învățat, avea încredere în oameni. Sperase că nu i se va întâmpla nimic rău. În prag era Sergiu:
– Mamă Lucreția, iartă-mă. A fost totul din cauza bunicii, – lacrimile îl împiedicau să vorbească, – bunica a zis că o să ne iei tot. Spunea că o să aduci un bărbat în casă și nu-mi va mai rămâne nimic. Nu știu cum s-a întâmplat așa. Locuiește aici cât vrei, toată viața. E casa ta. Eu nu am nevoie de nimic altceva. Vreau doar să am o mamă ca înainte. – Lucreția plângea, iar Sergiu îi ștergea lacrimile cu mâna.
– Dar de ce nu ai descuiat cu cheia ta? – a întrebat Lucreția
– Nu am vrut să intru nepoftit în viața ta.
– Prostule, ce viață am eu fără tine?
Au stat mult timp așa, în prag, privindu-se și plângând. Până când Lucreția și-a revenit prima.
– Ce facem aici, hai să bem un ceai.
– Hai, am atât de multe să-ți povestesc!
