L-am primit pe nora mea în familie ca pe propria mea fiică. Mi-a fost milă de ea, deoarece tatăl ei a părăsit-o când era mică și mama ei a trebuit să o crească singură. Într-o zi, i-am invitat pe copii la sărbători. Din întâmplare, am observat un inel pe mâna Anei, inel pe care nu-l mai găsisem de câțiva ani…
Niciodată nu am înțeles femeile care devin soacre rele pentru soțiile fiilor lor. Nora, din momentul căsătoriei, devine parte din familie, deci o soacră ar trebui să o accepte ca pe propria fiică. Când fiul meu era mic, mi-am promis că voi fi cea mai bună soacră din lume. Și așa am făcut. O ador pe nora mea, Ana. Nu ne certăm aproape deloc și, dacă o facem, sunt simple discuții amicale.
Este important să înțelegi și, mai presus de toate, să accepți că, de acum înainte, nu mai e atât familia ta, cât familia fiului tău, e alegerea lui și merită acceptată cu sinceritate, iar atunci totul va fi bine. Trebuie să recunosc că Ana este o persoană destul de dificilă. Poate că trecutul i-a format caracterul, dar, în ciuda tuturor obstacolelor, a ajuns o femeie bună.
În școală a fost cea mai bună elevă, a muncit după școală, a trecut toate examenele și a mers la facultate. Ar trebui să fie un exemplu pentru toți. Nu e de mirare că fiul meu s-a îndrăgostit de o fată atât de frumoasă și inteligentă. Cu mama Anei am avut întotdeauna o relație bună. Îi port compasiune, întrucât nu a avut noroc în căsnicie, trăind aproape singură și crescându-și fiica fără sprijin.
Singurul lucru pe care nu-l înțeleg sunt relațiile Anei cu tatăl ei. Ea îl vizitează regulat și îl ajută dacă e nevoie. Înțeleg că își dorește ca tatăl să fie prezent în viața ei, dar el nu a vrut niciodată să aibă relații cu ea. Nu i-a oferit nimic bun în viață și se pare că nici acum nu o face, deoarece după fiecare vizită Ana pleacă tristă și dezamăgită. I-am sugerat să aibă un copil – astfel viața ei s-ar învârti în jurul copilului și nu s-ar mai necăji din cauza tatălui. Ar avea parte de fericire și o persoană de care să aibă grijă. Totuși, aceasta este decizia lor.
Am propriile probleme, dar recent am început să am tot mai multe îndoieli față de Ana. O situație m-a deranjat atunci când i-am invitat pe copii la sărbători. Atunci am observat pe degetul noremei un inel care dispăruse în urmă cu câțiva ani. Inițial am crezut că are unul asemănător, dar nu era posibil așa ceva. Era inelul meu. Nu am întrebat-o de unde l-a luat, pentru că nu am vrut să fac o scenă la masă. Nu vreau să cred că a moștenit obiceiuri rele de la tatăl ei. În plus, cred că Ana știa că mi-ar fi putut cere și i l-aș fi dat. Nu-mi pare rău de nimic, pentru că a devenit ca o fiică pentru mine, dar mă simt inconfortabil.
Nu știu ce să fac în această situație. Nu vreau să o întreb despre inel, nici să o judec că l-a luat. Poate că este o simplă coincidență. Poate l-a găsit pe undeva și nu știe că îmi aparține…
