Călugărul a spus: “Adoptați un orfan. Atunci veți avea propriul copil, dar nu puteți niciodată să alungați copilul adoptat din casă!”
Familia Popescu locuia la periferia orașului și toți membrii ei erau cunoscuți drept croitori moșteniți. Toți bogații orașului erau clienții lor, așa că Popescu trăiau destul de bine. Nimeni nu știa de unde obțineau, în vremuri de sărăcie, materiale de calitate atât de înaltă, pentru că nu divulgau nimănui secretele lor. Era clar că doar oamenii care nu erau săraci își puteau permite să apeleze la serviciile unor astfel de maeștri.
În anii postbelici, o tânără cu un copil mic a venit la Popescu. Femeia era complet epuizată și le-a cerut proprietarilor să o hrănească. Era evident că stăpâna casei nu avea obiceiul să discute cu cerșetorii, așa că a dat-o afară imediat. Tânăra s-a așezat lângă gardul lor, iar copilul ei a început să plângă tot mai încet, până când și-a dat ultima suflare.
Fata a stat lângă gardul familiei Popescu până seara și nu a lăsat din brațe trupul neînsuflețit al copilului său nici măcar o secundă. Nimeni nu știe unde a plecat apoi, dar în timp, familia Popescu a început să întâmpine necazuri care nu puteau fi descrise în câteva cuvinte.
Oamenii spuneau că Dumnezeu îi pedepsea pentru că nu au ajutat-o pe biata fată. Toate femeile din familia Popescu nășteau copii morți. Chiar și când un copil supraviețuia, era foarte bolnav.
Părinții își iubeau fiica, Ana, mai mult decât orice pe lume. Aveau trei copii, dar fiii lor au murit în copilărie.
Întotdeauna au privit cu atenție pe toți pretendenții Anei, dorindu-și pentru ea un ginere cu statut.
După ce un pretendent, brancardier la ambulanță, a început să se poarte violent cu Ana, părinții i-au spus imediat să pună capăt acelei relații. Nici profesorul de matematică nu le-a fost pe plac. Popescu visau ca fiica lor să găsească un bărbat de departe, căci legenda familiei îi urmărea necontenit.
Bunicul Anei visa ca nepoata lui să se căsătorească cu un avocat, judecător sau o persoană importantă.
– Dar dragostea? – glumea Ana.
– Bărbatul iubește doar banii, în rest se obișnuiește cu totul!
– Ai iubit-o pe bunica?
– Soția mea provenea dintr-o familie bogată: banii atrag bani!
Ana s-a căsătorit cu fiul unui funcționar de rang înalt dintr-un oraș vecin.
Toți rudele fetei au fost mulțumiți de această căsătorie. Tinerii au început să locuiască într-o casă nouă. Aveau de toate, dar nu și copii. Fata a fost consultată de mulți doctori, dar aceștia doar ridicau din umeri.
La un moment dat, o femeie i-a sugerat Anei să meargă la o mănăstire, unde trăiește un călugăr bătrân ce ajută cuplurile fără copii. Deși Popescu nu credeau în miracole, au decis totuși să încerce. Ana, mama și tatăl ei i-au spus bătrânului cu ce necaz au venit la el. Călugărul i-a ascultat, lăsând să se înțeleagă că știa că nu i-au spus tot adevărul, ascunzând acest păcat chiar și de ei înșiși. Apoi le-a spus:
– Trebuie să faceți o donație.
– Cât trebuie să plătim? – a întrebat tatăl.
Pe fața călugărului a apărut un zâmbet.
– Nu este vorba de bani, jertfa nu este materială.
– Suntem de acord cu orice cheltuială – a răspuns el.
– Adoptați un orfan. Atunci veți avea propriul vostru copil, dar nu puteți niciodată să alungați copilul adoptat din casă!
Călugărul a vorbit cu o tristețe în glas cu oaspeții lui. Știa însă că le dăduse un sfat bun.
Popescu s-au gândit mult dacă să urmeze sfatul călugărului, dar în cele din urmă au hotărât să adopte un băiețel de doi ani.
Când copilul a împlinit cinci ani, Ana a rămas însărcinată, iar familia Popescu a început să insiste ca băiatul să fie trimis înapoi la orfelinat. Soțul Anei s-a opus și a cerut ca băiatul să rămână cu ei, dar soția sa a fost de neclintit.
Ana era aproape să nască și i-a spus soțului ei că pe perioada spitalizării sale, tatăl său îl va duce pe copil înapoi la orfelinat. Soțul s-a opus și a încercat să-și convingă soția să nu facă asta.
În dimineața următoare, când Ana cobora scările, a căzut și a pierdut copilul.
Ea și-a învinovățit fiul adoptat pentru nenorocirea ei și i-a cerut soțului să scape imediat de el. Striga că-l urăște pe acel copil, pentru că el i-a luat fiul. Cu toate acestea, fără ezitare, soțul și-a făcut bagajele și a plecat cu băiatul să locuiască la părinții săi. Mai târziu, s-a căsătorit cu o fată care i-a dăruit doi băieți. Părinții îl iubeau foarte mult pe băiatul adoptat și îl numeau „îngerul lor păzitor”.
Popescu, în schimb, îl învinuiau pe fostul lor ginere pentru tot ce li s-a întâmplat, pentru că și-a lăsat soția și a luat băiatul cu el. Ana a plâns, dar el nu a avut milă de ea…
