Fiica mea a venit în weekend să-mi facă cumpărăturile și am decis să o întreb: – Pot să petrec iarna cu tine? Costurile pentru gaz sunt foarte mari și nu mai am putere să tai lemne. Și fiica mea îmi spune: – Unde, mamă, la apartament? Când voi avea o casă, atunci te voi lua la mine.
Nu doresc nimănui o asemenea bătrânețe.
Vreau să împărtășesc cu voi durerea mea. Am rămas văduvă foarte devreme, la 26 de ani. Soțul m-a lăsat cu doi copii mici. Fiul meu avea 3 ani, iar fiica un an. Le-am dedicat întreaga viață. Trebuia să îngrijesc copiii, să îi îmbrac și să-i învăț. Dar nu aveam de ales, trebuia să mă descurc.
Lucram cu normă întreagă, iar după muncă deveneam gospodină și grădinăriță. Locuiam într-un sat, dar nu îmi ajungeau banii pentru nimic. Tundeam singură fânul, tăiam singură lemne pentru foc. Ce altceva să fac, când nu era un soț?
Copiii mei au crescut și s-au mutat la oraș.
Când eram mai tânără, încă întrețineam gospodăria. Când veneau nepoții, puteau să mănânce legume proaspete și să bea lapte. Economiseam din pensie și le dădeam copiilor.
Dar la bătrânețe, nu pot face nimic, abia mă mișc. Iarna era cea mai grea.
Fiica mea a venit în weekend să-mi facă cumpărăturile, și am decis să o întreb:
– Pot să petrec iarna cu tine? Costurile pentru gaz sunt foarte mari și nu am puterea să tai lemne.
Și fiica mea îmi zice:
– Unde, mamă, la apartament? Când voi avea o casă, atunci te iau la mine.
Când n-am mai putut merge, vecinii l-au sunat pe fiul meu. A spus că e foarte ocupat, soacra lui e și ea bolnavă și nu are timp să vină…
Am rugat vecinii să o sune pe sora mea. Sora a venit imediat. M-a luat la ea. Datorită ei încă trăiesc.
Au trecut câteva luni și copiii încă nu m-au contactat.
Când eram tânără și sănătoasă, aveau nevoie de mine, iar acum au uitat că au o mamă.
Nu doresc nimănui asta. Ce am făcut greșit? Când au ajuns copiii mei așa de indiferenți?
Rog pe oricine citește acum: respectați-vă părinții. Nimeni în lume nu vă va iubi atât de dezinteresat și sincer!
