Pierderea încrederii
— Dacă mă iubești, Mihai, vei lua asta în serios.
Ana îl privea cu atenție, de parcă ar fi vrut să-i vadă sufletul.
— Dar dacă pentru tine e doar o toană copilărească… anulez nunta.
Mihai zâmbi nervos.
— Ana, hai, nu fi serioasă! Crezi că te-aș fi cerut de soție dacă nu te-aș fi iubit? Dar e doar o petrecere a burlacilor! — Încercă s-o îmbrățișeze, dar Ana se retrase.
— Deci, părerea prietenilor tăi e mai importantă decât sentimentele mele?
— Nu, desigur, dar… înțelegi, ei așteaptă seara asta, ar râde de mine dacă le-aș spune că…
Ana își închise ochii.
Auzise asta înainte.
Cu ani în urmă.
De la alt bărbat.
Acea petrecere a burlacilor fusese cu doar câteva zile înainte de nuntă.
Zăcea cu febră, fără să știe nimic.
Iar logodnicul ei… bea. Râdea. Se distra.
Cu acea prietenă care, jumătate de an mai târziu, s-a scăpat fără să vrea.
Totul s-a prăbușit instantaneu.
Durerea. Lovitura. Trădarea.
Dar ce a fost mai rău a urmat după.
Când din cauza stresului a pierdut copilul.
Nu-i spusese lui Mihai întreaga poveste. Până atunci.
Dar acum se uita în ochii lui și spunea:
— Nu puteam să respir. Nu puteam să trăiesc.
Mihai tăcea.
— Și acum, când îți cer ceva important, te amuzi pe seama mea.
Expiră brusc.
— Iartă-mă, iubito. Nu știam. Voi face orice pentru tine, promit.
Îi săruta mâinile. Îi șoptea vorbe care ar fi trebuit s-o liniștească.
Dar ceva în interiorul Anei nu o lăsa.
În noaptea dinaintea nunții, nu putea dormi.
Lucruri neplăcute se adunau, ca nisipul printre degete:
Rochia se dovedise dintr-o dată prea mare.
Machiajul fusese anulat în ultimul moment.
Dar, mai presus de toate, ceva nu-i dădea pace.
Nunta nu era pentru ea.
Era nunta familiei lui, a invitaților lor, a tradițiilor lor.
Ea acceptase, se conformase.
Pentru că Mihai era viitorul ei.
Iar trecutul… trebuia să rămână închis.
Dar dimineața la Starea Civilă, observă cât de palid era.
— Totul e bine, iubita, — zâmbi el. — Doar că m-am simțit puțin rău.
Abia la restaurant a înțeles de ce.
Când au mușcat din colac, Ana auzi cum martorul lui Mihai râse:
— Mănâncă bine, prietene, după seara de ieri arăți rău.
Totul în jur se opri.
Aerul. Oamenii. Timpul.
Se întoarse. Îl privi pe martor.
El și-a întors privirea, vinovat.
Mihai… ieri… băuse?
Unde? Cu cine?
În mintea ei pulsa doar un singur gând:
El știa cât de important era pentru mine. El a promis.
Simți cum i se strângea gâtul. Cum inima îi bătea mai repede, dar nu de bucurie.
— Bea puțină apă, — se îngrijoră mama.
Ana nu o auzea.
Înțelesese totul.
Și acel „tot” o acoperi ca un val.
— Dragă, ce s-a întâmplat? — Mihai sări spre ea.
Inspiră adânc.
— Spune-mi adevărul, unde ai fost ieri?
El încremeni.
— Ți-am spus… am stat acasă.
— Ai stat? Cu febră?
El încuviință.
— Ce temperatură aveai? A venit medicul?
— Ana… de ce atâtea întrebări?
Îl prinse de mână.
— Mihai, doar privește-mă în ochi și spune adevărul. Am să te cred. O dată și pentru totdeauna.
Încercă.
Dar după o secundă și-a întors privirea.
— Da, am fost la petrecerea burlacilor! — izbucni el.
Tăcere.
În depărtare se auzea muzica. Oaspeții râdeau. Așteptau mirii.
Dar Ana auzea doar vocea lui.
— Prietenii nu ar fi înțeles. Nu voiam ca tu să afli…
Nici măcar nu încercase să-și ceară scuze.
Pentru el era mai important să nu-și piardă prestigiul în fața prietenilor.
Dar a pierdut-o pe ea.
Pentru totdeauna.
— Mihai, cheamă-mi un taxi, — spuse ea încet.
El zâmbi cu subînțeles.
— Pleci dintr-o prostie de genul ăsta?
Ana îl privi în ochi.
— Nu pot construi un viitor cu un om care mi-a trădat încrederea din prima zi.
— Exagerezi!
— Poate. Dar m-ai rănit.
Își încleștă pumnii.
— Părinții mei au cheltuit atâția bani pe nunta asta!
Ea zâmbi.
— Mă bucur că ai oameni dragi lângă tine.
— Desigur, am!
— Dar eu nu fac parte dintre ei.
Se întoarse și plecă.
După o săptămână, el a sunat.
— Și acum ce spui?
Aștepta.
Credea că va plânge.
Că se va întoarce.
Că va cere iertare pentru „prostii”.
Dar Ana a spus simplu:
— Am depus actele pentru divorț.
— Ce?!
— Nu pot avea încredere în tine, Mihai.
După asta, a început să țipe. Să ceară banii înapoi pentru nuntă.
Dar Ana nu mai era preocupată de asta.
După câteva luni, a primit un mesaj anonim.
În fotografie, Mihai „bolnavul” din ajunul nunții îmbrățișând o fată de moravuri ușoare.
Ana a închis telefonul.
Știa.
Nu avea nevoie de dovezi.
Pentru că trădarea nu se vede în imagini.
Se simte în interior.
Și nu mai poate fi reparată.
