Alexandru a rămas câteva clipe în fața ușii apartamentului, ezitând să intre. Simțea deja atmosfera apăsătoare dinăuntru. Știa că în spatele acelei uși îl așteptau priviri reci și cuvinte ascuțite, la fel ca în ultimele săptămâni.
A oftat adânc și a apăsat clanța.
În sufragerie, Elena stătea cu brațele încrucișate, privindu-l de parcă era un străin.
— Chiar nu îți pasă, Alexandru? — vocea ei era tăioasă, plină de reproș.
El și-a trecut mâna peste față, deja obosit de discuțiile acestea interminabile.
— Ce vrei să spui? — întreabă el, deși știa prea bine ce urma.
— Că ești un ratat! — izbucni ea. Eu muncesc din greu, mă străduiesc, mă dezvolt profesional! Iar tu? Tu ești mulțumit să rămâi același, să câștigi aceiași bani mizerabili, fără niciun progres!
Alexandru simți cum i se strânge stomacul.
Elena fusese promovată de curând. Salariul ei aproape că se dublase, iar acum se uita la el de parcă nu mai era omul pe care îl iubise.
Dar el? El nu era leneș. Muncea, își făcea treaba cu seriozitate. Doar că în domeniul lui, salariile nu creșteau spectaculos peste noapte. Alesese stabilitatea în locul ambiției feroce. Îi plăcea meseria lui, dar se pare că asta nu mai conta.
— Elena, banii nu sunt totul. Lucrez cinstit, îmi place ceea ce fac. Nu toți trebuie să alerge după funcții și promovări ca să fie valoroși.
Ea râse amar.
— Nu? Atunci spune-mi de ce oamenii sunt respectați doar când câștigă mulți bani? Dacă ai fi atât de valoros, ai fi plătit mai bine! Dar nu, tu doar îi lași pe alții să profite de tine! Exact cum fac și prietenii tăi, cu care pierzi timpul la bere în loc să cauți soluții să câștigi mai mult!
Alexandru strânse pumnii, dar își înghiți furia.
Poate că avea dreptate?
Elena era cea care plătea cea mai mare parte din rată pentru apartament. Ea își asuma mai multe responsabilități financiare. Iar el? Se obișnuise cu ritmul lui, cu siguranța locului de muncă. Nu era genul care să riște. Nu voia să trăiască sub presiunea constantă a ambiției.
Astăzi terminase lucrul mai devreme. Se gândise să meargă la sală sau să se vadă cu prietenii.
Dar privind-o pe Elena și văzând disprețul din ochii ei, un gând i se înfipse adânc în minte:
Se mințea singur?
Era cu adevărat un ratat?
Trebuie un bărbat să câștige mai mult decât partenera sa pentru a merita respect?
Sau lumea a uitat că valoarea unui om nu se măsoară doar în bani?
Ce credeți voi?
