Of, Ioane Petrescu, uite-mă din nou – stau singură cu o ceașcă de ceai de mușețel și recitesc gândurile mele vechi despre căsătorie. A fost o vreme când mă puteam îndrăgosti ca o fată tânără – fără griji, cu un strop de aventură. Și exact atunci ți-am scris această propunere.
Frumos am scris, nu-i așa? Logic, practic, cu o perspectivă de viitor. Tot ce trebuia să faci era să mă vizitezi de două ori pe săptămână, iar de sărbători – obligatoriu, pentru că nimeni nu ar trebui să fie singur de sărbători! Și în plus, teatru, cluburi de jazz, călătorii minunate. Ce planuri, ce viață: Praga, Viena, Milano, marea…
Și ce mi-ai răspuns, Ioane Petrescu?
„Ana Ștefănescu,” ai spus, „asta nu e căsătorie, e programul de lucru al unui portar!”
Așa te-ai purtat cu mine! Eu ți-am oferit romantism și timp petrecut împreună, iar tu mi-ai dat borș, televizor și terci dimineața. Tipică logică bărbătească!
Dar nu-i nimic. Într-o zi vei regreta, Ioane Petrescu! Pentru că atunci când mă gândesc că aș fi putut fi a ta… mă simt atât de ușurată! Nu mai am nevoie de borșul și terciul tău. Acum sunt o pensionară independentă, mănânc fulgi de ovăz cu lapte de migdale în fiecare dimineață și m-am înscris la yoga. Merg la teatru singură, iar la cumpărături – cu vecina mea, Margareta Pavel.
Iar tu, Ioane Petrescu, probabil stai în fața televizorului tău, terminându-ți terciul. Dar cine te va mai invita acum la un club de jazz?
Așa că, dragă Ioane Petrescu, dacă îți vei aminti vreodată de propunerea mea – va fi prea târziu. Pentru că acum sunt o femeie a noii generații – modernă, independentă și chiar înregistrată pe rețelele sociale!
Cu respect,
A ta nemăritată, dar fericită,
Ana Ștefănescu.
