„Vlad, tu ești?”
„Da, mamă.”
„De ce te întorci atât de târziu?”
„Am fost la Cristi, am lucrat.”
„Nu te-ai oprit pe la vreo fată?”
„Nu, mamă.”
„Dar ești un bărbat frumos. Nu ai o prietenă?”
Vlad nu avea o soție. Aspectul său era departe de a fi atrăgător: era scund, cu un cocoș pe spate, brațe lungi și părul zburlit. El și mama lui, Elisabeta, se mutaseră în sat când Vlad era încă un copil. Oamenii spuneau că un băiat atât de firav nu va trăi mult. Dar Vlad a supraviețuit. Mama sa, care lucra ca brutar, a murit din cauza unei boli, lăsându-l singur. După moartea ei, satul l-a sprijinit pe tânăr, iar casa lui a devenit un loc de întâlnire – mai întâi pentru băieți interesați de radiotehnică, apoi și pentru fete.
Printre ele era și Anca. Ea rămânea cel mai mult, iar într-o zi Vlad a întrebat-o:
„De ce nu te grăbești să mergi acasă?”
„Nu mă așteaptă nimeni acolo. Mama vitregă nu mă iubește, iar tata bea. E mai bine aici.”
„Atunci rămâi la mine. Camera mamei mele e liberă. Locuiește aici, nu aștept nimic de la tine.”
Și așa, Anca s-a mutat la Vlad. La început, oamenii vorbeau, dar în curând bârfele s-au oprit. Ea îl ajuta în gospodărie și, curând după aceea, a născut un fiu – Damian. Vlad l-a iubit pe băiat ca și cum ar fi fost al lui. În cele din urmă, Anca s-a căsătorit cu alt bărbat și s-a mutat. Înainte de a pleca, l-a rugat pe Vlad:
„Lasă-mi-l pe Damian. Înseamnă atât de mult pentru mine.”
„Să-l întrebăm pe băiat”, a răspuns Vlad.
Anca l-a chemat pe Damian și l-a întrebat:
„Cu cine vrei să locuiești – cu mine sau cu Vlad?”
„Nu putem locui cu toții împreună?” a întrebat Damian.
„Nu putem”, i-a răspuns ea.
„Atunci voi rămâne cu tata!” a decis băiatul.
Damian a rămas cu Vlad. Anca îl vizita din când în când, dar într-o zi a anunțat că vrea să-l ia pe fiul ei. Damian a plâns, a țipat și s-a agățat de Vlad.
„Nu merg nicăieri!” striga el.
Anca a mărturisit că Vlad nu era tatăl său biologic, dar Damian a răspuns:
„Voi fugi înapoi la tata!” Și, într-adevăr, a încercat de mai multe ori.
Vecina lui Vlad, Maria, care era văduvă, s-a apropiat treptat de el. Îl ruga des să o ajute în gospodărie. În curând, s-au mutat împreună. Între timp, Anca a anunțat că a născut o fiică și l-a invitat pe Damian în oraș. Dar băiatul a refuzat:
„Nu-l voi lăsa pe tata și pe mătușa Maria.”
Când Maria și Vlad au avut un fiu, Ștefan, Damian s-a temut că sentimentele lor pentru el s-ar putea schimba. Dar Maria l-a liniștit:
„Ești ca și copilul nostru. Suntem fericiți că ești cu noi.”
Anii au trecut. Damian a crescut, având o soră de la Anca și un frate de la Maria. Oamenii din sat au uitat că el nu era fiul biologic al lui Vlad. Le vorbea cu mândrie copiilor și nepoților săi despre tatăl său. De sărbători, întreaga familie se aduna – copiii Mariei, copiii Ancăi și Damian însuși.
„Tatăl nostru a fost cel mai bun!” spuneau ei. „Un astfel de tată am dori pentru toată lumea!”
