— Pavel, cum merge treaba la serviciu? Totul în regulă?
— Ca de obicei, normal.
— Pavel, hai la cină. Ți-am făcut colțunași, așa cum îți plac.
— Nu vreau, nu mi-e foame.
— Pavel, de ce așa? Te-am așteptat, nu am mâncat singură.
— Ascultă, Maria, ce ești tu, un copil mic? Nu poți să mănânci singură? Mă exasperezi deja!
— Pavel, nu te enerva…
— Pavel în sus, Pavel în jos! Nu mai pot să te ascult! N-ai putea măcar o dată să taci? Mă sufoci cu „Pavel“ al tău! Am pe altcineva, înțelegi? Plec de la tine.
— Pleci? Te-ai gândit bine? Nu mai există cale de întoarcere.
— Nu te baza pe asta.
Pavel și-a lăsat pantofii murdari în hol, a scos un rucsac și a început să-și strângă lucrurile. Maria tăcea, stând lângă ușă. Când Pavel a plecat, lăsând urme negre pe covorașe, ea s-a așezat în mijlocul bucătăriei, a privit petele și a plâns în tăcere.
***
Pavel mergea prin sat și se gândea. Făcea bine? Trăiseră împreună 25 de ani. Fiul lor era adult, militar, și servea undeva departe. Oare îl va înțelege? Dar totul era terminat. Nu mai rămăsese nimic, nici măcar respect. Maria tăcea, ca întotdeauna. Măcar o dată să fi izbucnit, să fi spart ceva. Dar nu. Iar Stella? Era complet diferită. Tânără, modernă, hotărâtă. Avea și un loc de muncă bun. Lângă ea se simțea mai tânăr. Fără covorașe vechi, fără samovare, supe sau colțunași.
„Am făcut bine că am plecat. Acum totul va fi altfel”, se convingea Pavel.
***
Maria stătea în bucătărie. Se uita la covorașele care nu o mai bucurau. „N-a înțeles nimic”, gândea ea. Petele de pe covorașe erau ca urme în inima ei. Își amintea de vremurile când erau tineri. Construiseră o casă, visaseră la o bucătărie din lemn, covorașe, samovar. Credea că bucătăria va aduce înapoi fericirea. Dar nu.
Pavel era îndrăgostit de Stella. Știa tot satul. Iar Maria tăcea. Oamenii îi spuneau: „Ești naivă! Rezistă!” Și ea rezista.
***
Câteva luni mai târziu, Pavel s-a întors la Maria:
— Maria, casa trebuie împărțită.
— Împărțită? Cu ferăstrăul sau cu securea?
— Maria, gândește-te! O vindem.
— Nu. Nu dau casa mea unor străini.
— Atunci cumpără partea mea.
— Bine. Unde voi pleca – nu-i treaba ta.
Maria a cumpărat partea lui Pavel. O săptămână mai târziu, s-a urcat în autobuz spre orașul de reședință al județului. S-a mutat la fiul ei și a cumpărat acolo o casă mică la periferie.
***
Pavel era bucuros de noua bucătărie. Stella aruncase toate „vechiturile”. Bucătăria era modernă, dar rece. Pavel tânjea după căldura mobilei din lemn și samovarul vechi.
Într-o zi, deschizând dulapul, a văzut goliciune. Pachete de supe instant… Nicio cereale, nicio rezervă. Așa cum era și în inima lui – gol. Pavel a ieșit pe verandă, s-a așezat și și-a prins capul în mâini.
„Ce prost am fost… Nimic nu va mai fi ca înainte”, a gândit el.
Totul era pierdut. Nici măcar casa vândută nu putea să-i aducă înapoi fericirea pe care o avusese cu Maria.
