Elena fusese internată în spital de atâtea ori, încât soțul ei, Andrei, pierduse șirul. Desigur, o vizita regulat, aducându-i dulciuri și medicamentele necesare. Totuși, mama lui, Victoria, nu a aprobat niciodată nora sa bolnavă.
“A făcut atâția copii și acum nici măcar nu se poate îngriji singură! Ar fi trebuit să te gândești mai bine înainte să te căsătorești cu ea,” îl cicălea Victoria pe Andrei. “Ce alegere neinspirată ai făcut pentru o soție.”
“Mamă, încetează,” răspundea ferm Andrei. “Te comporți de parcă Elena și-ar fi dorit să se îmbolnăvească. Ai uitat că și tu ai fost tânără odată? Credeai că vei rămâne sănătoasă pentru totdeauna?”
“Eu m-am bazat pe mine însămi,” ofta Victoria. “Nu aveam timp să mă îmbolnăvesc.”
“Crezi că Elena se preface? A născut trei copii, mamă. A venit dintr-o familie săracă și, probabil, nu a avut niciodată o alimentație corespunzătoare. Sănătatea ei a fost mereu fragilă.”
“Asta se întâmplă când te căsătorești cu cineva dintr-un mediu modest!” izbucnea Victoria. “Nu vreau să mai vorbim despre asta. O aperi din nou.”
“M-am săturat, mamă. M-am căsătorit doar ca să te aud plângându-te în fiecare zi?” izbucni în cele din urmă Andrei, înainte să-și ia geaca și să iasă trântind ușa.
În loc să conducă, Andrei merse pe jos până la cel mai apropiat magazin. Cumpără mere, portocale și banane, le împachetă cu grijă și se îndreptă spre spital.
Spitalul era deja liniștit pentru noapte.
“Domnule, pe cine căutați?” întrebă o asistentă tânără.
“Elena Popescu,” răspunse Andrei încet.
“Lăsați-mă să verific,” spuse ea și dispăru în salonul patru. Când se întoarse, spuse: “Soția dumneavoastră doarme. E mai bine să nu o treziți. Vreți să îi las ceva?”
“Da, aceste fructe, vă rog,” îi întinse Andrei punga.
“Voi avea grijă să le primească dimineață,” îl asigură asistenta.
Afară, aerul rece al nopții îi înțepa obrajii. Andrei ezită, nevrând să se întoarcă acasă și să suporte din nou acuzațiile nedrepte ale mamei sale. Elena nu avea vicii, niciun motiv pentru care să merite boala. Boala nu ține cont dacă ești tânăr sau bătrân.
Când în cele din urmă ajunse acasă, Victoria era calmă.
“Ai întârziat. Copiii dorm deja,” spuse ea încet. “Unde ai fost? Mașina e încă în garaj.”
“La spital,” răspunse scurt Andrei.
“Cum e Elena?”
“Doarme.”
“Ar trebui să te odihnești și tu. Mâine e o nouă zi plină. Muncă, școală, grădiniță…”
“Da, știu,” spuse Andrei, dezbrăcându-și geaca.
A doua zi dimineață, după ce îi duse pe copii la școală și la grădiniță, Andrei decise să o viziteze din nou pe Elena. Dar de data aceasta, un doctor îl întâmpină la intrarea în spital.
“Soția dumneavoastră a intrat în comă. Nu știm dacă este temporar.”
“Ce?” murmură Andrei, cu ochii mari de șoc.
“Starea ei este gravă, iar sistemul imunitar este foarte slăbit. Vom face tot ce putem.”
În acea seară, Andrei primi vestea devastatoare: Elena se stinsese.
Durerea era insuportabilă. Andrei petrecea ore în șir la mormântul Elenei, aducând flori proaspete și șoptind scuze în aerul rece.
“Iartă-mă, Elena,” spunea el printre lacrimi.
Victoria ajută cu copiii pentru o vreme, dar într-o seară își anunță plecarea.
“Am visat mereu să lucrez la acea companie, iar acum am șansa mea,” spuse ea.
“Dar cine mă va ajuta cu copiii, mamă?” întrebă Andrei, uluit.
“Sunt destul de mari ca să aibă grijă de ei înșiși!” răspunse ea indiferentă.
Cu inima grea, Andrei realiză că este singur. Victoria se mută în cele din urmă definitiv, lăsându-l pe Andrei singur cu copiii.
Pentru a-și gestiona programul de lucru, Andrei postă un anunț pentru ajutor în creșterea copiilor.
Într-o seară răcoroasă, se auzi o bătaie slabă în ușă. O bătrână stătea afară.
“Cine sunteți?” întrebă Andrei precaut.
“Numele meu este Ana Ionescu,” spuse femeia cu voce stinsă. “Mi-e atât de foame… Nu am mâncat de două zile.”
Andrei aduse repede niște sandvișuri, iar femeia le devoră recunoscătoare.
“Aveți unde să mergeți?” întrebă Andrei.
“Nu, dragule… M-au dat afară din casă,” plânse Ana.
“Intrați, e frig afară,” spuse Andrei, făcându-i loc.
Zilele s-au transformat în săptămâni, iar Ana a devenit un membru iubit al familiei.
Într-o zi, fiica lui Andrei, Mara, găsi un bilețel mototolit în haina Anei.
“E un număr de telefon, tati!” strigă ea.
Andrei sună, iar o femeie răspunse.
După o reuniune emoționantă, Ana a fost reunită cu familia ei. Uneori, cei mai neașteptați vizitatori aduc cele mai mari binecuvântări.
